Tradiția Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, de a întâmpina studenții și a le facilita acomodarea în orașul și județul nostru, a fost reluată după pandemie, astfel că, după deschiderea festivă din 24 septembrie, în prima zi a săptămânii, au avut prima întâlnire cu conducerea universității, decanii și cadrele didactice, în campusul universitar. A doua zi a fost rezervată întâlnirii de la Consiliul Județean Arad, urmată de vizitarea Spitalului Clinic Județean Arad și Stadionului „Francisc Neuman”.
A treia zi a săptămânii i-a purtat pe „boboci” până la Moneasa, cu opriri la Autoschunn și filiala din Sebiș a universității noastre, pentru ca joi, programul să fie structurat pentru vizitarea orașului Arad, printr-un tur ghidat, a Primăriei municipiului Arad și sălilor de fitness Smartfit, Gemi Sport și Activ Club, parteneri ai UVVG. Ziua de vineri a fost rezervată pentru vizitarea Castelului Macea, unde studenții români și străini care au luat parte la activitățile din cadrul acestui program au putut trage primele concluzii despre orașul, județul și universitatea noastră și s-au putut relaxa în Grădina botanică „Dr. Pavel Covaci”.
Ne bucurăm să avem ocazia să prezentăm studenților din alte zone ale țării și ale lumii frumusețile orașului și județului nostru, prin acest mod reușind să-i aducem împreună pentru a se cunoaște și a lega prietenii care vor dura o viață.
Citiți principiile noastre de moderare aici!