Timp de cinci zile, în perioada 25 -29 martie, tinerii vor avea ocazia să interacţioneze cu reprezentanţi ai mediului de afaceri arădean, care vor împărtăși din experienţa lor profesională, vor relata despre provocările întâmpinate în activitatea firmei, dar şi despre calitățile și abilitățile necesare unui antreprenor. Totul în cadrul Săptămânii Carierei pe care o organizată Camera de Comerț Arad în parteneriat cu C.N. „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”.
În cadrul evenimentului, participanţii vor avea ocazia să adreseze întrebări deschise și vor afla curiozități despre meseriile de bucătar şi patiser – cofetar, împărtăşite de doi invitaţi speciali, cu o experiență unică și o perspectivă diferită: chef Marcela şi Anca Sturz, adminstratorul brutăriei Bontalenti.
„Dezvoltarea profesională este o valoare organizațională esenţială şi este una dintre principalele preocupări ale mediului de afaceri. Suntem însă în situația în care lipsa unei educații de calitate, adaptată în funcție de grupurile țintă de elevi/studenţi, conduce la o resursă umană insuficient calificată pentru domenii cheie ale economiei. Prima problem pe care o reclamă mediul de afaceri în discuțiile cu Camera de Comerţ, este cea a lipsei forței de muncă calificată. Conform datelor INS, tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani sunt cei mai afectați de șomaj. Prin aceste întâlniri dorim să facilităm accesul tinerilor la antreprenori de la care pot afla răspunsuri la o parte din întrebările care-i frământă”, informează preşedintele CCIA Arad, arhitectul Gheorghe Seculici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!