În săptămâna 16-21 noiembrie, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad, unitățile de învățământ din municipiul și județul Arad sunt implicate în programul educațional Strategia Națională de Acțiune Comunitară inițiat de MECȘ. In acest sens profesorii și elevii voluntari vor desfășura campania socială națională de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, eveniment ajuns la a VII-a ediție.
În aceasta campanie se vor implica elevi și profesori din fiecare unitate de învățământ care aderă la acțiunile de voluntariat SNAC. Prin acest demers se intenționează consolidarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți într-o societate unită și solidară, în care contează valențele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea. Astfel, elevii voluntari implicați în program vor strânge alimente, fructe și legume cu scopul de a le dona persoanelor aflate în dificultate.
„Pentru a derula activități în acest sens – a precizat director C.J.R.A.E. Arad, coordonator SNAC Regiunea V Vest prof. dr. Ovidiu Florin Toderici – voluntarii sunt rugați să identifice persoanele aflate în dificultate și să le contacteze, pentru ca ulterior să-i poată sprijini cu donațiile strânse prin această campanie emoționantă” .
Implicare
Alături de elevii voluntari, sunt așteptați la această acțiune umanitară de caritate toți cei care consideră că fericirea nu depinde de ceea ce ești, ci doar de ceea ce faci. Așadar, cei care doresc să se implice și au posibilitatea să ajute persoanele aflate în dificultate, sunt invitați să se alăture micilor voluntari generoși.
Citiți principiile noastre de moderare aici!