În perioada 22 – 27 mai, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează cea de a XVI-a ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
ARAD. Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni. “În această perioadă, polițiștii arădeni vor organiza în municipiul și județul Arad activități în spații publice, structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2022, în colaborare cu parteneri instituționali, în cadrul cărora vor fi abordate teme precum discriminarea, violența domestică, disparițiile de minori, siguranța pe stradă și acasă, precum și siguranța în mediul online”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.Trimite articolul
XDaca hotii si talharii ar fi la inchisoare, unde le este locul, nu ar fi nevoie de nici o prevenire. Politia romana, cand mergi l ei cu o problema, te scoate pe tine vinovat si prost ca nu te-ai protejat cum trebuie. Dar realitatea e alta: politia e incompetenta si modul asta de gandire trebuie eradicat. Intr-o tara fara hoti, nu ai mai incuia usa de 2 ori cand pleci de acasa.
-
Foarte bine ai spus !
Ar fi necesara si o luna a demascarii coruptiei din institutiile publice aradene !!!!!!!