ARAD. Primăria anunţă că săptămâna viitoare va demara prima acţiune de dezinsecţie (delarvizare) în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Municipiului Arad. Dezinsecția este programată în intervalul 16-18 iunie 2021, pe timp de zi, între orele 7.30-17.00. „În cazul în care condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi” – transmite municipalitatea.
Potrivit Primăriei, tratamentul chimic se va efectua prin utilizarea insecticidelor biologice specifice şi se va aplica cu scopul de a distruge şi a preveni dezvoltarea larvelor de insecte pe lângă fâşiile de apă de la malul lacurilor, apelor curgătoare, bălţilor, canalelor deschise, terenuri virane şi în general toate zonele umede de pe raza municipiului Arad.
„Se va folosi un produs insecticid concentrat emulsifiabil, special conceput pentru combaterea ţânţarilor (Culex Pipiens, Aedes, Albopictus) în stadiu de larvă, care conţine un regulator de creştere în formă liberă cu eliberare lentă. Produsul este avizat de Ministerul Sănătăţii, deci nu afectează oamenii şi animalele, având efect strict asupra ţânţarilor” – transmite Primăria.
Recomandare
„Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție (delarvizare) trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public, cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/ proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de delarvizare în spaţii deschise pe malurile apelor, în depozite de anvelope uzate, subsoluri de la blocuri etc. în perioada de desfăşurare a acţiunilor de delarvizare efectuate pe domeniul public şi privat” – conchid reprezentanţii municipalităţii arădene.
Trimite articolul
XVa fi o frectie la un picior de lemn ..! Astazi cand omul a depasit suta de ani decand zboara cu aparate mai grele de cat aerul , in Arad se stropeste tot de la nivelul solului ,de pe picioare…! E la mintea cocosului ca substanta nu va fi distribuita uniform nici macar pe albia Muresului , nu mai vorbesc de locuri in care nu se poate intra efectv !