Hoţii au pus ochii pe cartierele rezidenţiale aflate în construcţie. În ultimul an, mai multe spargeri au avut loc în astfel de cartiere de la marginea Aradului, fiind furate în special materiale de construcţii. Se pare că loviturile au loc în aceste locuri tocmai pentru că nu prea sunt locuite, fiind insuficient supravegheate. În noaptea de duminică spre luni, hoţii au dat ultima lovitură de acest fel, în cartierul Athena, de pe strada Sălcuţa.
Unul dintre păgubiţi ne-a declarat că s-au furat în special unelte ale meşterilor angajaţi, materiale de construcţii, conducte, diverse piese sau chiar centrale termice. Pagubele totale ar fi de zeci de mii de lei, conform păgubiţilor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, ne-a declarat că au fost depuse sesizări din partea proprietarilor. “În această dimineață (luni – n.r.), polițiștii din municipiu au fost sesizați despre faptul că din şapte imobile aflate în construcție, pe strada Sălcuța, persoane necunoscute ar fi sustras scule și materiale de construcții, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior. Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere penală”, a declarat sursa citată.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, însă mai au în lucru cazuri mai vechi. Au mai fost spargeri şi în zona rezidenţială de la ieşirea din Grădişte spre centură, dar şi în cartierul Europa, situat la intrarea în Vladimirescu dinspre Arad. Ultima spargere din Europa s-a dat înainte de sărbători, fiind furate materiale de construcţii. Zona este deficitară la iluminat stradal, astfel că hoţii acţionează fără să fie văzuţi, iar mulţi locuitori au fost nevoiţi să-şi instaleze camere de supraveghere.
Surse foto: Aradon şi dezvoltator cartier
Trimite articolul
XLe trebuie țiganilor mai putin ,,bazati,, materiale de constructii, sa-si ,,completeze,, viloaiele alea urate facute cu aprobari dubioase . Si uite, gasira sursa de aprovizionare ! Tot asa bine ar putrea fi chiar ceio ce lucreaza la ridicarea caselor, ca ei stiu bine ce si unde gasesc. Doatati domnilor Aradul cu camere de supraveghere la fiecare colt de strada, ca nu mai putem trai in pace de hoti, talhari si miloage cu puradei !
-
Nici la biserica nu mai poti merge, Pusa oarba se tine scai dupa enoriasi. Trist este cum cei de la protectia copilului isi fac cumparaturi din piata Catedralei dar nu vad nimic.
-
Tre omorâți șiîngropați în zona unui cimitir de martiri ai acestui timp.Socialu din Romania nu mai să zic așa persoane la 25,26 de ani nu au șase la un loc de muncă plătit cu un salariu de existență.Adica să meri din poartă în poartă ce oamenii normali la cap să te mai plătească?
Cică sunt firme care plătesc prostimea!!!
Probabil așa debutează programul #Româniaeducată.
Si rezolvare zero. Păgubiții primesc de la poliție înștiințare ca cercetarile continua si tot continua pana la sfârșitul lumii …se așterne praful peste plângerile oamenilor . Vorbesc din experienta din pacate .
Zoan Alfa și zona boul roșu bâjbâie de contracte chiar minorilor trimiși în recunoaștere vom ști de la cei aflați în SRI arad care au primit ordin de a fila aceste persoane care și-au dezvoltat ultrajele care le comit din purà muncă de filaj și păgubirea celor a căror proprietari nu au decât omorârea acestor persoane de te miri cine mai sunt lucrează cu microbuze???????!
Vai s-amar.Ti-e si frica sa mergi pe strada.Din cate am observat in ultima vacanta petrecuta la Arad, lumea nici nu se mai da jos din masina.Pe jos si cu mijloacele de transport in comun(care ar trebui sa devina prioritare)circula doar “saracii”.Imi cer scuze daca am deviat de la subiectul initial…
Ce va mirati? Ati vazut prin zona vreo patrula de jandarmi sau de politie PEDESTRĂ macar noaptea daca nu si ziua ? Eu nu ! Asa ca…… trai nenica pt infractori !
Asta se intampla din cauza ca politia in Arad este foarte slaba!!! In afara de amenzi de circualtie nu stiu altceva. Se sparga case in Livada, in Romana Residence, in Vladimirescu, acum si pe str. Salcuta. II clar ca-i vorba de o banda bine organizata. Nu inteleg oare de ce nu se pot organiza flagrante, etc…. Dar politia doarme si pana la urma cine ii poate verifica daca chiar isi fac treaba sau freaca menta la birou?
Se fac găști care comit aceste infracțiunii atenție zona centrală și mai de știut firmele în care lucrează țigani și săraci dau iama la sustrageri ia uitați vă zona loto arad, după. care zona adiacente liniei doi,sunt case pline de afaceri de muncă de delapidare sustrageri și comerț cu femeii!!!!!zona pârneva vestici cu persoane traficare sub formă continuată drogulețe și ceva marfă contrabandă răspândit sub tot felul de zicale atenție casa acea din confecți care bifurca străzile e în colimatorul unor. Trafic deși colcăie de copiii?????
-
Sandule, te faci greu inteles ~Hahaha
Greu de înțeles dacă ști spune SRI-ul mia bătut în poartă de vreo trei ori pentru surprinderea infractorilor care mișunau că domni și slugile.