ARAD. În ceea ce privește incendiul izbucnit la baloții de paie între Pecica și Nădlac, reprezentanții ISU Arad spun că acesta nu a fost lichidat nici acum.
„Menționăm faptul că incendiul baloților de paie, la care se intervine de aproape două zile, nu este lichidat deocamdată. Nu mai există pericol de propagare și nici fum spre carosabil”, a precizat ISU Arad.
Potrivit reprezentanților ISU Arad „în cazul incendiilor de vegetație uscată și a arderii resturilor vegetale, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare. În condiții de vânt puternic, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona focarelor se află locuințe”. ISU Arad recomandă cetățenilor “să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața cetățenilor”.Pompierii arădeni fac apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii, precum și recomandă următoarele: nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt; nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile – casă, şură, depozit de furaje, pădure etc; arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate – gropi ş.a.; interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii; arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei; asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia; educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!