NĂDLAC. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un autoturism înmatriculat în România şi se deplasa pe ruta România – Slovenia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, șapte cetățeni străini.
“Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Sri Lanka și Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 49 de ani, intrați legal în România. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
X“Intrati legal in Romania” ! Rusine Romaniei ca lasa asa o hoarda de derbedei sa intre la noi intara. Chiar ca suntem turma fara stapani !
-
rumanii au speriat mapamondul, stai jos