Arad. “În urma sesizărilor transmise de cetățeni din cartierul Grădiște, echipaje mixte din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au verificat arealul străzii Gelu, unde au fost semnalate mai multe persoane fără adăpost a căror prezență produce disconfort locuitorilor, din cauza ocupării ilicite a unei clădiri dezafectate”, transmite Poliția Locală, într-un comunicat de presă.
Ca urmare a sesizărilor primite, patrulele de ordine publică au constatat că aspectele semnalate se confirmă, fiind identificați șapte adulți, cinci bărbați și două femei, dintre care doar una ar locui în Municipiul Arad. Patru persoane au domiciliul în Secusigiu, iar alte două în județul Timiș.
“Deoarece nu dispun de mijloace de subzistență licite în zonele de origine, respectivii au venit să lucreze în Arad. Veniturile obținute din angajamente pe timp limitat și fără forme legale nu le permit, însă, închirierea unor locuințe. Din perspectiva comunității gazdă, prezența lor în clădirea respectivă, în absența unor condiții de igienă adecvate și a contractelor cu operatorul de salubritate, creează probleme de mediu și sanitare”, mai spune Poliția Locală.
Solicitările rezidenților din zonă de eliberare a clădirii vor fi soluționate de Primăria Municipiului Arad prin evacuarea celor șapte persoane, închiderea și igienizarea locației.
„Astfel de situații sunt întâlnite destul de frecvent de patrulele Direcției Generale Poliția Locală, în fiecare situație procedându-se la adoptarea măsurilor legale ce intră în competența Biroului de Protecția Mediului și Serviciului Disciplina în Constucții din cadrul DGPL”, informează DGPLA.
Trimite articolul
XBăgați în dube și duși la munca ,acolo veți vedea că nu are nici o treabă cu munca ,copii îi ține pentru cerșeală,femeile pentru traseu sau pe post de ospătare ….