ARAD. Contractul de lucrări „Amenajare piste de biciclisti pe faleza Mureş din municipiul Arad” a fost semnat de Primărie cu constructorul în cursul acestei săptămâni. Constructorul a fost ales în urma unei licitaţii organizate de administraţia locală, licitaţie în cadrul căreia s-au „bătut” nu mai puţin de 7 ofertanţi! Doar două dintre ofertele depuse au fost, însă, considerate acceptabile, iar contractul a fost semnat cu Asocierea SC Sylc Con Trans SRL – SC Electro-Construct SRL – SC Lile Service General Construction SRL – Arad.
Iniţial, se estima un preţ al lucrărilor de peste 9 milioane lei. „Execuţia lucrărilor de amenajare piste de biciclişti pe faleza Mureş din municipiul Arad – valoarea estimată totală este de 9.191.750 lei din care 8.343.630 lei pentru construcţii şi montaj şi 848.120 lei reprezentând „diverse şi neprevăzute”, se subliniază în anunţul de atribuire a licitaţiei. În urma concurenţei la licitaţie, suma a fost redusă la aproape jumătate! Valoarea totală finală a contractului este de 5.494.332,63 lei.
Detalii tehnice
Pista de biciclete va avea o lungime de aproape 15 kilometri, va lega mai multe cartiere ale oraşului şi va ajunge până la Pădurea Ceala. Administraţia locală l-a catalogat drept un traseu care este prioritar, dar face parte dintr-un proiect mai amplu.
Pista va face legătura între cel mai mare cartier al oraşului, Micălaca, şi Pădurea Ceala, una dintre cele mai importante zone de agrement, trecând prin centrul oraşului, prin zona Subcetate şi prin cartierul Faleza Sud. Cea mai mare parte a pistei va fi construită de-a lungul râului Mureş, dar vor exista şi două „bucle de legătură” cu zona centrală a municipiului. Pista va avea o lăţime de un metru în oraş şi de doi metri pe malul râului, va fi asfaltată, va avea mobilier stradal (bănci şi coşuri de gunoi) şi va beneficia de iluminat pe timp de noapte. De asemenea, de-a lungul traseului, vor exista instalaţii de umflare a pneurilor şi de verificare a presiunii acestora. Investiţia este asigurată de la bugetul local, şi ar urma să se deruleze pe parcursul a doi ani.
CITESTE SI:
Afla daca vei avea piste de biciclete pe strada ta
Citiți principiile noastre de moderare aici!