Astfel, şapte societăţi din judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare vor presta servicii de regenerarea pădurilor, pepiniere silvice şi solar pe diferite fonduri forestiere administrate de ocoalele silvice de pe raza Direcţiei.
Contractele cu aceste firme vor fi încheiate după 11 zile (perioadă legală pentru depunerea eventualelor contestaţii) şi se vor derula de la semmnarea lor până la sfârşitul lui 2010 în cazul pepinierelor, respectiv până la sfârşitul anului 2014, în cazul regenerării pădurilor. Valoarea totală a serviciilor amintite se ridică la 1,87 milioane de lei.
JA – G.K.
Citiți principiile noastre de moderare aici!