ARAD. Polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru șase bărbați, patru din Turcia și doi din Nepal, și o femeie din Nepal, cu vârste cuprinse între 19 – 39 de ani, aflați în custodie publică. Bărbații din Turcia au intrat ilegal în România la începutul lunii noiembrie, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Pe numele lor a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare. Persoanele din Nepal au intrat legal în Romania, în scop de muncă. Întrucât acestora nu le-a fost prelungit dreptul de ședere și nu au respectat decizia de returnare cu termen de plecare voluntară a fost dispusă măsura luării în custodie publică.
„La finalizarea demersurilor, cele șapte persoane au fost îndepărtate de pe teritoriul României prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj-Napoca. De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura de interzicere a intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La activitate, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad”, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!