Încă un eveniment la Pecica la sfârşitul acestei săptămâni. Atunci întregul oraş e invitat să participe la tradiţionala sărbătoare câmpenească „Praznicul de Pită Nouă”. Evenimentul va fi condimentat de programe cultural-artistice, sportive, concursuri şi o serie de surprize pregătite de organizatori: Primăria Pecica, Consiliul Local şi Casa de Cultură.
Totul începe astăzi cu Ziua fermierului pecican, la ora 10.00, zi marcată de Expoziţii agricole la Şcoala Generală nr. 2 şi în piaţă; la ora 16.00 are loc inaugurarea bazei sportive în Pădurice, după care vor urma evenimente artistice şi sportive, ziua încheindu-se cu o discotecă. „Ca la mama acasă” este evenimentul care deschide ziua de sâmbătă, când cele mai interesante preparate culinare tradiţionale vor fi expuse în piaţă.
Meciuri de fotbal, demonstraţii de judo şi multă muzică uşoară, pop-rock, dar şi folclorică vor completa manifestările zilei de sâmbătă. Andreea Bălan e însă capul de afiş al Praznicului de Pită Nouă de la Pecica. Duminică, pecicanii o iau de la capăt cu sărbătoarea: finala Cupei Spicul De Aur e programată duminică dimineaţa, iar la ora 10.00 în piaţă se deschide concursul gastronomic. Tot duminică are loc şi o şedinţă festivă a Consiliului Local în sala festivă a Şcolii Generale nr. 2, o paradă hipo pe centru, deja tradiţionalul concurs de prins purcei şi, desigur, multă muzică. JA-A.B.D.
Sfinţirea pâinii
Duminică la amiază este şi momentul ales pentru sfinţirea pâinii noi, eveniment programat pentru ora 13.00. Finalul acestei sărbători de tradiţie e marcat de focurile de artificii, pregătite de oficiali pentru ora 23.35.
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!