Chiriarhul a fost întâmpinat cu un cuvânt de beneventare de către preotul paroh Dan Mândra. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți, alcătuit din preoții Viorel Nan, Ispas Ruja, Codin Șimonca, diaconii Tiberiu Ardelean și Caius Cuțaru, în prezenţa oficialităților locale şi a numărului mare de credincioşi veniţi la Sfânta Liturghie arhierească.
Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a sfințit lucrările efectuate în anul curent, respectiv noile geamuri ale bisericii.
În cuvântul de învăţătură pus sub titlul ,,Urmarea Mântuitorului şi desăvârşirea creştină” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Coloseni 3; Luca 18), Chiriarhul a arătat că păzirea poruncilor dumnezeieşti sunt temei spre mântuire, iar a sfaturilor evanghelice, spre desăvârşire. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a explicat locul virtuţii iubirii de Dumnezeu şi aproapele în această lucrare.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii ortodoxe de la Apateu, condus de preotul Constantin Ilica. În cadrul Sfintei Liturghii, s-au împărtășit o mulțime mare de tineri și copii.
La sfârșit, preotul paroh Dan Mândra a făcut o scurtă dare de seamă cu privire la realizările care s-au făcut până acum și la planurile de viitor, respectiv construirea unui Centru Pastoral-Misionar pentru deservirea intereselor parohiale . Totodată, s-au făcut referiri la aniversările deosebite din biografia Înaltpreasfinției Sale, începând cu întronizarea pe scaunul episcopal al Aradului, în 2 Decembrie 1984, apoi ridicarea la rangul de Arhiepiscop în 28 Noiembrie 2009.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, corul din Apateu a susținut, la sfârșitul Sfintei Liturghii, un frumos concert de colinde, spre bucuria și înălțarea sufletească a tuturor credincioșilor prezenți. Înaltpreasfinţia Sa a apreciat frumoasa prezentare a concertului de colinde, pe care de altfel îl ascultă în fiecare an şi faptul că prin prezentarea lor în această parohie au dat un îndemn pentru corul local şi un mesaj al Naşterii Domnului pentru credincioşii prezenţi.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească oferită prin râvna întregii comunități ortodoxe din Fântânele.
Vecernie cu Litie în Parohia Arad-Micalaca Nouă – zona 300
În seara zilei de ajun al sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Slujba Vecerniei cu Litie în biserica ,,Sfântul Apostol Andrei” a Parohiei din cartierul arădean Micalaca Nouă – zona 300, alături de părintele paroh Gheorghe Oprea şi un sobor de preoţi şi diaconi.
La momentul rânduit, Înaltpreasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură pus sub titlul ,,Un exemplu pentru anul omagial dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, sublinind împletirea istoriei bisericeşti şi a ţării cu contribuţia locală la importantele momente ale istoriei noastre.
La final, părintele paroh Gheorghe Oprea i-a prezentat Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei stadiul lucrărilor de pictură a bisericii şi planul etapelor viitoare ale ducerii la finalizare a acestor lucrări, după care i-a mulţumit Chiriarhului pentru acest deosebit popas duhovnicesc din ajun de hram, în mijlocul credincioşilor acestei parohii.
Scurt istoric al parohiei
Parohia Micalaca Noua, Zona 300, din Municipiul Arad este o parohie relativ nouă. Ea a luat fiinţă în anul 2003. În acel an, între 29 septembrie şi 29 noiembrie a fost construit un mic paraclis, care a fost sfinţit de către Înaltpreasfinţitul Parinte Timotei, în 30 noiembrie 2003. Piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei pe 29 noiembrie 2006, în urmă cu 9 ani. Prin râvna şi osteneala părintelui paroh Gheorghe Oprea, ajutat de credincioşii şi autorităţile locale, s-a ajuns ca în anul 2013 să fie sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei şi să se poată sluji în ea. În prezent interiorul bisericii se află în stadiul de efectuare a picturii.
Protos. Iustin Popovici
Citiți principiile noastre de moderare aici!