CAPORAL ALEXA. Există o zi importantă pentru fiecare dintre noi, ziua în care am venit pe lume aducând multă bucurie celor ce ne-au dorit. Această zi aniversară este petrecută în aceeași bucurie și după 1 an și în fiecare an. Chiar și după 80 de ani îți aduce bucurie, mai ales dacă își aduc aminte de ea și alții. Dacă avem nevoie de jucării când suntem mici și alte diverse cadouri când mai creștem, spre bătrânețe omul are nevoie doar de dragostea și respectul familiei și a prietenilor.
La fel se întâmplă și față de țara ta, România. Dacă nu simți bucuria și patriotismul la 1 Decembrie, înseamnă că România pentru tine este doar o suprafață geografică bine delimitată de granițe. Dacă te cuprind emoțiile gândindu-te la eroii martiri care au murit pentru ca tu azi să te numești român și să vorbești frumoasa limbă românească, dacă faci o „horă a unirii” cu prietenii tăi și cânți imnul țării, înseamnă că meriți să trăiești aici, în Grădina Maicii Domnului, România.
Mergând mai departe, trebuie să îți aduci aminte de Biserica ta, cea care a fost alături de tine și de strămoșii tăi dintotdeauna. Puține sate se pot mândri cu o biserică în care s-au rugat stră-strămoșii lor, pentru că majoritatea satelor au biserici relativ tinere, dacă nu chiar în construcție. Dar te cuprind fiorii atunci când intri într-o biserică care a împlinit 221 de ani și te gândești câte rugăciuni s-au înălțat lui Dumnezeu de acolo, câte lacrimi și bucurii au fost văzute acolo. Te gândești câte a văzut de-a lungul timpului și la câte a rezistat acea biserică. Te gândești că doar această Biserică își aduce aminte și se roagă pentru cei 57 de eroi ai Primului Război Mondial și cei 38 din al doilea Război Mondial pe care satul acela l-a dat. Și dacă intri in această biserică și nu îți dai seama de vechimea ei datorită frumuseții sale greu de întreținut, te gândești la jertfelnicia și dragostea enoriașilor față de biserica lor.
Biserica de care aminteam mai sus este biserica din Caporal Alexa care anul acesta împlinește 221 de ani de la construcția ei. Cu mult inainte să auzim în țară de baptiști, penticostali, adventiști și alții, țăranii români din Cherechi își făceau o singură și nouă biserică din piatră pe noua vatră a satului, după ce s-au mutat din „Bisericuță” (cum se numea vechea vatră a satului, un sat atestat documentar, spus istoricii, de prin 1318).
Biserica a primit numele Sfinților Voievozi (Arhangheli) Mihail și Gavriil, pomeniți de Biserica Ortodoxă anual pe 8 noiembrie, împreună cu toate celălalte oștiri cerești (îngeri). Și dacă Biserica are acest hram al celor doi Voievozi, cum să nu se învrednicească și satul Cherechi de un nume pe măsură: Caporal Alexa, în amintirea caporalului erou Alexa Ion (Regimentul II Vânători, compania a V-a, contingentul 1916) care este „împușcat mișelește în drum spre Cherechiu de garda roșie ungurească în prima zi a Sf. Paști” după cum scrie pe mormântul lui din Pâncota.
„Această zi reprezintă pentru comunitatea din Caporal Alexa aniversarea Bisericii și a satului lor – ne-a spus părintele paroh Gabriel C. Mariş. Dumnezeu i-a binecuvântat cu acest loc roditor și liniștit și de aceea bucuria lor și-o manifestă an de an prin participarea la slujbele săvârșite la biserică dar și prin organizarea hramului și a „Sărbătorii îngerilor”, adică a copiilor din sat.
Întrucât s-a obișnuit ca hramul să fie ținut în Duminica cea mai apropiată de 8 noiembrie, anul acesta evenimentul va fi organizat în 11 noiembrie. Programul începe de dimineață prin săvârșirea Sfintei Liturghii la care sunt chemați toți fii satului, apoi după amiază la ora 15 se va săvârși Taina Sfântului Maslu pentru sănătatea, ajutorul și mântuirea tuturor credincioșilor prezenți și pomeniți, iar la ora 18, la Căminul Cultural va începe programul religios al corului mic de copii al Bisericii, unde se vor auzi frumoase cântece și poezii cu Sfinții Îngeri. După programul copiilor, cu sprijinul și interesul deosebit al Domnului Primar Tomuța Daniel, va urma un frumos program folcloric cu invitați de seamă – dansatori și interpreți care ne vor îndemna la frumoasele hore de altădată ale țăranilor români.
În nădejdea că sărbătoarea noastră v-a trezit interesul, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să vă umple de bucurie încă de pe acum, vă așteptăm cu drag pe toți, în special pe fiii satului de pretutindeni, să luați parte la „Sărbătoarea îngerilor” din Caporal Alexa”.
„Mari lucruri a făcut Domnul cu noi; ne-a umplut de bucurie!” (Ps.125,3)
Citiți principiile noastre de moderare aici!