ARAD. Clubul Femeilor de Afaceri, Profesii şi Arte Arad – Business Professional Women (Clubului F.A.P.A.-BPW ARAD) a sărbătorit sâmbătă, 1 Martie 2014, la restaurantul „Ratio Beach” de pe Ştrandul Neptun, într-un cadru select, cea de-a XXIII-a aniversare de la înfiinţare, precum şi „Sărbătoarea lumânărilor”. La prestigiosul eveniment au participat membrele Clubului BPW Arad, invitaţi de marcă din mediul universitar arădean, precum prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator şi preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Violeta Turcuş – prorector, ing. Adrian Cotoraci, director al ITA GOLDETCH din cadrul UVVG, oameni de cultură şi de afaceri, directori de instituţii, simpatizanţi ai Clubului FAPA – BPW ARAD, formaţii de dansuri din cadrul Palatului Copiilor Arad.
Având în vedere că peste tot în lume, clubul BPW a sărbătorit „Sărbătoarea lumânărilor”, sau „Cina lumânărilor”, doamnele de afaceri membre ale BPW Arad şi-au exprimat afinitatea la colegele lor prin ritualul de aprindere a celor cinci lumânări. Sfeşnicul cu cinci braţe a fost completat, pe rând, cu câte o lumânare roz, roşie, albă, albastră şi portocalie.
Prima lumânare a fost aprinsă pentru Business Professional Women International, apoi pentru BPW Europa, a treia pentru toate cluburile asociate, a patra pentru toate membrele individuale şi a cincea pentru viitor.
Prof. univ. dr. Dorina Ardelean, fost preşedinte al BPW Arad, a transmis un mesaj de continuitate, iar Ecaterina Mitariu, actualul preşedinte al BPW Arad, a subliniat importanţa şi acţiunile BPW. „Anul acesta vor avea loc mai multe evenimente speciale. De asemenea, vom participa la Forumul International de la Regensburg Germania pe tema zonei riverane a Dunării alaturi de cele 14 ţări implicate in Danube Net. Ne bucurăm că doamna Marion Volk, fosta preşedintă a BPW Danube Net şi vicepreşedinta clubului BPW Munchen, a fost prezentă la Balul nostru, cu dumneaei vom derula mai multe acţiuni şi proiecte comune”.
Seara de gală arădeană a doamnelor de afaceri din cadrul Clubului Femeilor de Afaceri, Profesii şi Arte – BPW Arad a continuat cu muzică clasică şi modernă, fiecare dintre personalităţile prezente simţindu-se excelent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!