A fost linişte şi pace în şedinţa ordinară CLM de ieri. Deşi unele proiecte ar fi putut ridica ceva suspiciuni, niciun ales nu s-a gândit să protesteze pe tema vreunuia. Ce-i drept, cel mai controversat dintre proiecte – cel prin care Primăria urma să lungească până la ora 21.00 parcarea cu plată din municipiu – a fost scos de pe ordinea de zi. Este posibil ca acesta să fi fost şi motivul pentru care şedinţa a început cu jumătate de oră întârziere, în pofida faptului că Opoziţia şi aparatul Primăriei era prezent în sală.
Celelalte proiecte au trecut ca prin brâznă de aleşi. O justificare s-ar putea regăsi în faptul că, la două ore distanţă, aceiaşi consilieri erau aşteptaţi să participe la şedinţa festivă a CLM, unde urmau să se înmâneze titluri şi distincţii, iar maratonul nu a fost niciodată pe placul aleşilor.
Zece unanimităţi
S-au votat ca atare, cu unanimitate, toate proiectele supuse votului: câteva renunţări la dreptul de preemţiune asupra unor imobile, acordarea de subvenţii pentru CET, intenţia Primăriei şi a Prefecturii de a licita pentru un imobil în care să mute Paşapoartele, Buletinele şi Permisele, o concesionare de teren etc.
Mai greu cu traficul greu
Punctul asupra căruia au staţionat cel mai mult timp aleşii a fost cel privind transportul greu în municipiu. Nu pentru că ar fi fost ceva de contestat aici, din partea aleşilor, ci pentru că Puterea, prin consilierii săi, a hotărât să modifice prin intermediul a opt amendamente (!) proiectul supus votului. Toate cele opt amendamente au trecut cu unanimitate.
Imediat după, primarul Gheorghe Falcă le-a mulţumit aleşilor pentru acest vot.
Fără balast de la autostradă
Oficialul a precizat: „Era important să corectăm câteva lucruri, pentru că, aşa cum ştiţi, întotdeauna, în legislaţie, unii găsesc căi de a ocoli legea iar ideea noastră a fost de a ocroti drumurile din oraş. Înainte, procedura era că plăteau şi îşi luau autorizaţia de tranzit fără a-şi ridica şi traseul, iar dacă îi prindeam pe picior greşit câştigau în instanţă. Acum primesc şi traseul din prima. Era important, de asemenea, să stabilim şi traseul clar de la aeroport spre Pădurii, pentru că acesta era considerat din strat, de unii, un traseu de tranzit şi pe acolo se aduce balastul de la autostradă. Eu am deja în birou pe cei de la Poliţia Local şi Poliţia statală (CLM era urmat de întâlnirea comisiei de ordine publică – n.r.) pentru a le arăta noile trasee şi sperăm că în termen cât mai scurt vom pune acest proiect în aplicare”.
Amendamentele
Printre amendamentele care au schimbat prevederile iniţiale ale proiectului se numără şi măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar, fapt care era sancţionat înainte doar cu amendă, sau faptul că sancţiunile prevăzute în acest proiect pot fi aplicate şi de către Poliţia Locală. Tot prin amendament a fost modificat şi traseul de urmat spre zona industrială Aeroportul Arad, situată pe strada Bodrogului, pentru toate vehiculele cu masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone: Aleea Aeroportului – Calea Bodrogului – strada Pădurii, strada Cocorilor – strada Bumbacului – starda Poetului – Centura ocolitoare a municipiului.
Parcări doar pe parcări
Poate cea mai interesantă dintre prevederile votate de aleşi prin intermediul unui amendament face referire la parcarea, gararea şi staţionare pe spaţii verzi, spaţii neamenajate dar cu posibilităţi de amenajare, sau pur şi simplu pe spaţii greu de definit de toţi. O reglementare pe care Primăria a cuprins-o într-un alt proiect de horărâre, supus acum transparenţei. Amendamentul votat de aleşi prevede: „Este interzisă gararea, parcarea, staţionarea şi/sau oprirea pe trotuare, pe pistele obligatorii de pietoni, scuar-uri, insule de dirijare a circulaţiei, spaţii de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate sau terenuri destinate a fi înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spaţii amenajate sau nu, aflate între trotuare şi/sau carosabil şi imobile, platforme betonate, spaţiile dintre liniile de rulare a tramvaielor din faţa Palatului Administrativ, a tuturor categoriilor de autovehicule, indiferent de proprietar şi de masa maximă autorizată”.
Cu alte cuvinte, arădenii nu vor mai putea parca decât pe locurile de parcare, deşi acestea sunt puţine ca număr iar alte spaţii folosite acum pe post de parcare nu serveau şi e greu de crezut că vor sevi în viitorul apropiat unui alt scop.
Citiți principiile noastre de moderare aici!