Moment aniversar pentru lanţul Continental Hotels. Sunt 20 de ani de când e prezent pe piaţa din România cu servicii de calitate, iar miercuri cele două decenii de viaţă au fost marcate la Arad, hotelul care ţine capul de afiş al lanţului.
La eveniment au fost prezenţi directorul Hotelului Continental Forum Arad, Constantin Bîja, dar mai ales fondatorul acestui lanţ, Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.
Radu Enache a vorbit, în cadrul conferinţei de presă organizată în una dintre sălile de conferinţe ale hotelului, despre realizările lanţului, despre trecut şi viitor, despre concurenţa de pe piaţă, despre greutăţile prin care au trecut hotelierii odată cu criza, despre reducerile de personal, tarifele care trebuie ţinute jos pentru că turiştii nu au bani şi despre multe altele.
Povestea este însă una frumoasă, căci, potrivit celor doi reprezentanţi ai lanţului, Radu Enache şi Constantin Bîja, totul a început în aprilie 1991, cu 403 camere şi 152 de angajaţi. Aradul a pornit în 1998 şi de atunci e lider de piaţă. Acum, Continental numără 14 hoteluri, peste 1.800 de camere şi peste 800 de angajaţi. Iar lanţul se laudă cu Aradul, „cea mai importantă sucursală a noastră, pentru performanţele pe care le-a realizat”, după cum spune însăşi fondatorul său.
Despre cum vede Radu Enache viitorul neclar al hotelurilor în România, despre lipsa de promovare corectă a ţării, despre recunoaşterea federaţiei hotelierilor, despre gradul de ocupare a hotelurilor în Arad şi nu numai şi despre greutăţile dintr-o ţară în care de 11 ori într-un an se schimbă codul civil, în numerele viitoare ale Jurnalului arădean.
Până atunci, dincolo de greutăţi, cei de la Continental au decis să sărbătorească cei 20 de ani de excelenţă pe piaţa aşa cum ştiu mai bine: la o serata alături de clienţii fideli, prietenii şi apropiaţii lanţului. Apoi, caravana va pleca în alte judeţe, unde lanţul are hoteluri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!