În urma campaniei de adunare de fonduri, obţinute din vânzarea unor obiecte realizate de copii precum şi a unor jucării, s-a obţinut suma necesară pentru ajutorarea unui număr de 20 de elevi ai şcolii, proveniţi din familii aflate în dificultate cu pachete cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, dulciuri.
Tot din aceste fonduri s-au cumpărat pacheţele cu dulciuri pentru cei 300 de elevi din ciclul primar. De asemenea, prin campania de colectare a obiectelor de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării s-au trimis 12 saci fundaţiei „Vis de copil” din Arad, 20 de saci Şcolii Generale Nr.1 Flămânzi, jud. Botoşani, s-au făcut colete pentru Şcoala Generală Nr. 2 Curtici şi pentru „Casa Speranţa” din Sâmbăteni. Conducerea şcolii mulţumeşte, pe această cale, tuturor părinţilor, elevilor şi profesorilor, care au participat la această acţiune, în special prof. Adina Matei, Mihaela Voştinar, Mihaela Neagoe, Daniela Chiş, Roxana Chirteş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!