Plecând de la preceptele creştinismului dar fără prejudecăţi şi restrângeri, s-a construit o Biserică independentă care a adunat în jurul ei credincioşi de toate confesiunile. „Biserica Râul Trezirii este o Biserică a Credinţei, independentă, care crede că fiecare persoană, indiferent de confesiune, poate să-L cunoască pe Dumnezeu şi să aibă o relaţie personală cu El. Credem că este voia lui Dumnezeu ca oamenii să fie mântuiţi, vindecaţi, eliberaţi şi restauraţi!”, a declarat pastorul Samuel Caba.
În aceşti ani, Râul Trezirii a reuşit să propună şi o serie de activităţi pentru tineri şi adulţi, care de asemenea s-au bucurat de un larg interes. „Aniversarea celor şase ani de existenţă a Bisericii Râul Trezirii va avea loc la sediul din Calea Aurel Vlaicu (clădirea fostei policlinici a Vagoanelor), duminică, 5 decembrie, la orele 10 şi 18. Vor participa oaspeţi dragi nouă, dintre care îi amintim pe reverendul Abel Kongu din Africa şi Formaţia Betleem. Invităm pe toţi cei apropiaţi Bisericii Râul Trezirii să ne fie alături la această frumoasă aniversare!”, ne-a informat Samuel Caba.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!