Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au preluat, în perioada 13 – 15 martie, din Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac, șase persoane date în urmărire pe care ulterior le-au încarcerat. Este vorba despre cinci bărbați, unii condamnați la executarea unor pedepse cu închisoarea, alții fiind urmăriți internațional pentru comiterea unor infracțiuni pe teritoriul unor state din UE. Astfel, un bărbat de 36 de ani, din județul Brașov, urmărit la nivel național, condamnat la 9 luni de închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Zărnești la 26 februarie, a fost încarcerat la Penitenciarul Arad de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Totodată, oamenii legii au depus în arestul IPJ Timiș un tânăr de 25 de ani, din județul Neamț, căutat de autoritățile din Italia, pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestui stat. Tot în arestul IPJ Timiș a ajuns și un cetățean bulgar de 32 de ani, urmărit internațional de către autoritățile judiciare bulgare pentru comiterea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat. Pe mâna oamenilor legii au mai ajuns un băcăuan în vârstă de 44 de ani, condamnat la 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, în baza mandatului emis de Judecătoria Bacău, la 13 ianuarie, un tânăr de 21 de ani, din județul Ilfov, care trebuie să execute 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în baza mandatului emis de Judecătoria Sectorului 3 București, la 4 decembrie 2019 și un bucureștean de 37 de ani,care avea de executat 1 an și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Toți trei au fost încarcerați la Penitenciarul Arad.
Trimite articolul
Xcam dintr-astia sunt multi dintre diasporezi ! i-au prins acum ,ca au fugit de corona virus si au dat de mititica..e in avantajul lor,oricum…Daca sunt infectati? Nu era mai bine sa fie inchise granitele si basta ?!
-
Esti prea tampit pentru mileniu asta , esti perfect imaginea votantului PSD … prost , guraliv si lipsit total de logica