BUCUREȘTI. Procuror al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza denumită generic „Diplome de licență fără studii”, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 36 de persoane (angajați și studenți din cadrul a două universități, precum și absolvenți ai acelorași universități), față de 16 dintre acestea dispunându-se măsuri preventive restrictive de libertate.
Astfel, au fost reținute următoarele șase persoane:
– Păiușan Lucian (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (17 acte materiale);
– Vincze Iancsi Viorica Daniela (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 3 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
– Moldovan Olga Domnica (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
– Orășan Alic Irina Monica (cadru didactic), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000), precum şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal;
– Orășan Alic Viorel Eduard și Torcea Bogdan Alexandru (informaticieni), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal, fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 din Codul penal şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000.
În cursul zilei de joi, 27 iulie, cei șase inculpații vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de alte nouă persoane:
– Urtilă Emil Nicolae (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (9 acte materiale);
– Jipa Allbertto Radu (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 19 acte materiale);
– Nicolescu Laura Corina (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
– Gligor Ramona (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (5 acte materiale);
– Taha Abed El Kader (intermediar), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (16 acte materiale) prev. de art. 48 rap. la art. 290 Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale) prev. de art. 48 rap. la art. 290 Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
– Dahamshi Ahmad (intermediar), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 48 rap. la art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (19 acte materiale) și a complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 48 rap. la art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (19 acte materiale);
– Rinaldi Matteo și Procopio Marco Antonio (studenți), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 290 din Codul penal, a complicității la săvârșirea infracţiunii de fals informatic prev. de art. 48 rap. la art. 325 din Codul penal şi a complicității la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 48 rap. la art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000;
– Heib Khattab (student), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit procurorilor, din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat următoarea situație de fapt: „pe parcursul anilor universitari 2015 – 2016 și 2016 – 2017, în schimbul unor sume de bani de până la 400 de euro, cadre didactice din cadrul celor două instituții de învățământ superior nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv nu au procedat la examinarea corespunzătoare a studenţilor cu ocazia desfăşurării examenelor de an la materiile la care sunt titulari sau chiar la susținerea examenului de licență, la probele practice, permiţându-le studenților susținerea lor în mod formal, cu încălcarea cadrului legal. În mod concret, studenții primeau de la informaticieni, prin SMS, răspunsurile la testele grile de la examenele de an derulate on-line. De asemenea, prin intervenția informaticienilor în softurile universităților, răspunsurile date de studenți la testele grilă erau modificate în sistem astfel încât în final să obțină note cu care să poată promova examenele. Totodată, așa cum a reieșit din probele administrate, în unele situații s-a operat direct modificarea notelor în scopul promovării la disciplinele respective. În ceea ce privește lucrările de licență, în schimbul unor sume de 500-600 de euro, acestea erau achiziționate de studenți direct de la profesori, în format electronic, conținând inclusiv prezentări în format power point”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!