Sunt foarte puţini specialişti în ţară, acesta fiind motivul pentru care se găseşte atât de greu un medic titular pe post. Dar poate de această dată va fi cu noroc… Pe lângă postul de medic în specialitatea chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad mai scoate la concurs şi un post de medic în specialitatea ATI la Secţia Clinică ATI I. La concurs se pot prezenta medici rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire, dar şi medici specialişti sau primari în specialităţile menţionate. Candidaţii îşi pot depune dosarele până luni, 26 ianuarie, la Serviciul Resurse umane din cadrul spitalului.
Concursul de faţă vine la foarte scurt timp după un alt concurs care a avut loc chiar săptămâna aceasta, marţi. Patru candidaţi au dat examen pentru ocuparea a patru posturi de medic în specialităţile: cardiologie, obstetrică-ginecologie, radiologie-imagistică medicală şi chirurgie-ortopedie infantilă. Potrivit managerului spitalului, dr. Teodora Olariu, cei patru medici care s-au prezentat la concurs au activat şi până acum în cadrul spitalului, dar cu contract de prestări servicii. „Au experienţă, au demonstrat că sunt buni profesionişti, pe care ne putem baza” – spune dr. Olariu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!