ARAD. Inovaţii tehnologice, televizoare inteligente, maşini care se conduc singure şi conexiuni de mare viteză pentru acces la informaţiile electronice. Toate caracterizează evoluţia tehnologică din ultima perioadă şi oarecum sunt o imagine a societăţii actuale. În acest context este destul de greu să ne imaginăm că în judeţul Arad sunt zeci, chiar sute de case în care energia electrică nici măcar nu a ajuns, bucătăria se află undeva într-o anexa în afara imobilului, iar despre apă curentă şi baie în interiorul casei nici nu se pune problema.
În timp ce mediul urban a evoluat într-un ritm extrem de accelerat, plusând cu noi şi noi utilităţi şi beneficii pentru cei ce îşi duc veacul în oraşe, satele au rămas parcă sechestrate undeva departe, uitate de lume şi de civilizaţie. Surprinzător este, însă, că arădenii au ales în proporţie foarte mare să fie conectaţi la reţeaua de energie electrică, dar când a venit vorba de igienă preferă să rămână la spălatul în lighean şi la WC-ul din curte.
Bata, Şilindia, Şiştarovăţ sau Apateu sunt doar câteva dintre comunele arădene care apar pe listele utilităţilor cu cele mai mici procente. Rezultatele obţinute în urma recensământului, unele preliminare, relevă că în anumite zone ale judeţului există un număr foarte mare de case care nu au apă în locuinţă, canalizarea lipseşte cu desăvârşire, iar baia a rămas în continuare un deziderat. Procentual, la Şilindia, doar 13,1% dintre locuitori au apă curentă în case, comuna fiind urmată de Bata cu un procent de 14% şi Şiştarovăţ cu 22,7%. Topul comunelor se păstrează cu mici modificări şi atunci când vine vorba de canalizare. Pe lângă cele trei comune deja amintite în acest top îşi mai face loc şi Apateul, unde doar 22,6% dintre case sunt racordate la canalizare.
Dată fiind lipsa acestor utilităţi este de înţeles de ce şi procentul arădenilor din aceste sate care au baie în interiorul locuinţei este unul foarte, foarte scăzut. Dacă la Tauţ doi din zece locuitori au baie în casă, la Şilindia şi Bata o baie se împarte la o duzină de localnici.
Veşti bune la curent
Situaţia se schimbă atunci când vine vorba de conectarea la energia electrică. Comunele care apar pe lista neagră la apă şi canalizare nu se mai regăsesc printre cele unde curentul nu a ajuns în case. Procentele sunt mult mai mari, chiar şi în satele cele mai vitregite. Astfel, în Chisindia, există aproximativ 22% dintre locuitori care încă nu au curent electric, iar la Vărădia de Mureş şi Dorobanţi peste 80% beneficiază de lumină.
Chiar şi bucătăria în casă a devenit, se pare, tot mai necesară. Totuşi, în comunele unde apa nu este curentă şi nu există canalizare, femeile sunt nevoite să gătească în continuare în bucătării improvizate în anexe sau alte spaţii din exteriorul caselor.
Situaţia judeţului
Potrivit unui grafic realizat de incont.ro, calitatea vieţii în Arad nu este de top. Cu o notă calculată de 7,31 din 10 puncte maxime, Aradul se numără printre judeţele care au obţinut un punct între 7 şi 8.
andreea.pintea@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!