Încă un obiectiv important de la Domeniul Regal Săvârşin va intra în circuitul turistic. Este vorba de Casa Ceaiului, ultima clădire din complexul Satul Regal care nu a beneficiat de reparaţii.
Familia Regală a anunţat, marţi, că lucrările de restaurare au început de câteva săptămâni, fiind folosiţi meşteri locali, din satul Ilteu.
“Proiectul de restaurare este condus de arhitectul Eugen Cordos, de la Alba Iulia, şi susţinut de Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României, căreia Majestatea Sa Margareta i-a încredinţat spre folosire clădirea. Spre sfârşitul lunii septembrie, vizitatorii Parcului Regal, Muzeului Automobilului, Magazinului de suveniruri şi Atelierului Auto al Regelui Mihai vor putea adăuga, în vizita lor, noua Casă a Ceaiului”, scrie romaniaregala.ro.
Casa se află în Satul Regal, adică perimetrul de la intrarea în Domeniul Regal Savârşin. Clădirea a fost ridicată în secolul al XIX-lea şi este cea mai mare din ansamblul Satului Regal. Se află la stradă, în dreapta porţilor principale de intrare pe proprietate.
Imobilul are o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, dintre care jumătate vor fi alocaţi sălii de ceai, destinată vizitatorilor domeniului. Aici, ei vor putea servi cafea, ceai, răcoritoare şi gustări. Totodată, sala mare va fi şi un spaţiu cultural şi educaţional, găzduind expoziţii, lecţii deschise, reuniuni şi evenimente publice.
Potrivit Familiei Regale, toate materialele originale care au putut fi recuperate vor fi refolosite: bârne vechi de stejar, ţigle manufacturate în Imperiul Austro-Ungar, podele de ceramică şi de piatră, cărămizi.
Satul Regal este format din Muzeul Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.
Domeniul Regal are şi un parc cu o grădină ascunsă, un pavilion, un lac cu o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi bolta de glicine. Totuşi, cel mai important imobil al domeniului de la Săvârşin este castelul construit în perioada 1650 – 1680. Castelul a intrat în proprietatea Regelui Mihai în 1943, prin cumpărare, dar a fost confiscat de regimul comunist în 1948, revenind în proprietatea Casei Regale în 2001. Lucrările de restaurare a castelului, începute în 2007, au fost încheiate în 2015, investiţiile fiind făcute de Familia Regală.
În luna mai 2021, Domeniul Regal Săvârşin a fost deschis pentru turişti pentru prima dată după întoarcerea Familiei Regale în ţară. Locul poate fi vizitat pe toată perioada sezonului cald, din mai până la sfârşitul lunii octombrie.
Trimite articolul
Xstapanii sa plateasca costurile salvarii cainelui !!!
…Si madam Margareta Dudă va exhiba ceremonia ceaiului, sau ce ?
Ăștia nu sunt nici o familie regala, sunt familia Dudă el cabotinul din gasca PSD a lui Iliescu ea fiica unuia ce a fost renegat dar si-a si dat demisia din functie renuntand pt el si urmasii lui la titlu, functie, la tot. de voia sa ramana erou si martir al neamului, nu renunta la titlu, tron tara, popor; dar pe el l-a durut in fund de acestea si a preferat darul lui Stalin si viata tihnita in elvetia din ce a carat de la palate Carol Întai si Ferdinand Intai au fost Regi…REGII … acestia ce se impauneaza cu ce nu li se cuvine … sunt nimic
titlul corect este urmasii fostului rege Mihai
Romania este republican cititi constitutia!