„Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele care obţin individual sau într-o forma de asociere fără personalitate juridică, venituri impozabile din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală”, informează Marius Drăgănescu, şeful administraţiei judeţene.
Începând cu acest an, contribuabilii au obligaţia ca în declaraţia depusă să înscrie separat activităţile desfăşurate pe raza fiecărei localităţi unde acestea se desfăşoară şi să opteze pentru stabilirea localităţii sau localităţilor unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale.
„Invităm contribuabilii care au obligaţia depunerii acestui formular să se prezinte din timp la sediile noastre pentru a evita aglomeraţiile care se pot produce în cazul în care vor lăsa îndeplinirea obligaţiei declarative pe ultimele zile înainte de data scadentă, respectiv 26 mai 2014”, subliniază Marius Drăgănescu.
Atașat găsiţi „Decizia privind aprobarea normelor de venit pentru stabilirea venitului anual din activităţi agricole pe anul fiscal 2014”, pentru judeţul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!