ARAD. Abel Apostol, căutat de scafandri din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale a IGPR. Se întâmplă astăzi, pe râul Mureş, în zonele în care câinele antrenat pentru găsirea cadavrelor în apă a dat semne de agitaţie. În porţiunile în care câinele a dat semne că ar fi mirosit ceva, scafandrii urmează să înceapă căutările. De mai bine de o lună, de când a dispărut omul de afaceri, anchetatorii au scotocit, alături de pompieri şi jandarmi, pădurea din Vladimirescu, pădurea Ceala, zona în care este situată baza sportivă Riviera, cei din cadrul ISU Arad fiind solicitaţi de IPJ Arad pentru a-l căuta pe Abel cu barca pe Mureş. Până acum, însă, nici urmă de Abel Apostol. În aceste condiţii, familia omului de afaceri se gândeşte că acesta a fost omorât, iar fapta a fost premeditată de Adrian Buleu, soţul Alinei Buleu, asociata lui Abel Apostol.
Scafandri de la Actiuni Speciale, in cautarea lui Abel
Reactualizat la:
Un echipaj de scafandri din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale îl vor căuta pe Abel.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!