SÂNTANA. Copilul, în vârstă de 14 ani, a intrat în apă, însă nu a mai fost văzut ieșind. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a trimis la fața locului un echipaj format din scafandri pentru a-l căuta pe băiat. De asemenea, la balastieră s-au mai deplasat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sântana și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. După aproximativ o oră și jumătate de căutări, trupul neînsuflețit al băiatului a fost găsit la aproximativ zece metri de mal, la o adâncime de opt metri.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad precizează că scăldatul poate să constituie un pericol major atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiții ce țin atât de zona unde se dorește a se practica scăldatul, cât și de cunoștințele și abilitățile persoanei privind înotul, iar scăldatul în locurile neamenajate corespunzător determină riscuri majore pentru sănătate, pe lângă pericolul de înec. În sensul evitării producerii unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad recomandă supravegherea permanentă a copiilor aflați în apă sau în apropierea acesteia. Este de la sine înțeles că scăldatul trebuie să aibă loc doar în locurile special amenajate pentru înot și trebuie respectate avertizările privind interzicerea scăldatului. Este de evitat: scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu știți să înotați sau nu aveți deprinderile necesare; scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigații sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte ori curenții sunt foarte puternici; scăldatul după consumarea unor băuturi alcoolice sau pe timp de noapte. Totodată, pompierii vă sfătuiesc să nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcții, aceste acte de teribilism putând avea consecințe grave.
Citiți principiile noastre de moderare aici!