S-a mâncat, s-a dansat, s-au prins porci şi, mai ales, s-a băut alcool la sărbătoarea Praznicul de Pită Nouă de la Pecica. De consumul de alcool au abuzat şi câţiva pecicani care s-au luat la ceartă, provocând scandal. Scandal care a fost observat de un echipaj de jandarmi. Aceştia i-au legitimat pe toţi cei care au luat parte la ceartă, iar asupra unui bărbat au găsit un cuţit. Bărbatul este cercetat penal acum. „Luni, 22 august a.c., în jurul orei 00:15, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în misiunea de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestația cultural artistică organizată în localitatea Pecica, au observat un grup de persoane, care pe fondul consumului de alcool, s-au luat la ceartă, provocând scandal. În urma legitimării și perchezitiei corporale efectuate asupra persoanelor în cauză, la numitul Adrian Ștefan C., de 45 ani, din localitatea Pecica, a fost găsit un cuțit cu lungimea lamei de aproximativ 8 cm. Având în vedere că <<Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase>>, constituie infracțiune, conform Codului Penal, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Scandal cu cuţite între beţivi la Praznicul de Pită Nouă de la Pecica
Scandal cu cuţite între beţivi la Praznicul de Pită Nouă de la Pecica
Praznicul de Pită Nouă care a avut loc în weekend, în Pecica, s-a încheiat cu ditamai scandalul şi cu un dosar penal pentru un bărbat care avea asupra sa un cuţit.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!