Un fost pădurar a fost dat afară anul trecut de la Ocolul Silvic Sebiş. De când a rămas fără loc de muncă a provocat scandaluri peste scandaluri în care l-a târât pe actualul pădurar de la ocol. Dar ultima ispravă a fostului pădurar pare desprinsă din filmele de groază: acesta a luat o carabină şi a tras cinci focuri de armă înspre cabana colegului său.
Pereţi găuriţi
„Femeia se afla pe terasa cabanei împreună cu o prietenă. În momentul în care suspectul a deschis focul, cele două au intrat înăuntru şi s-au ascuns după un frigider”, ne spune Codrin Gavra, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar întâmplarea putea să se încheie tragic, ţinând cont că toate gloanţele metalice au penetrat pereţii de lemn ai cabanei. „Unul dintre gloanţe s-a oprit chiar într-un pat din cabană”, a mai adăugat Gavra.
Reţinut
Suspectul a fost reţinut, urmând să fie prezentat Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de tentativă de omor, uz de armă letală şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Acte necesare pentru permisul de port arma
Citiți principiile noastre de moderare aici!