Scandal încă din dimineaţa zilei de marţi în faţa unui imobil aflat în Piaţa Avram Iancu. Avocaţi, jandarmi şi bodyguarzi au participat la o încercare de evacuare. Este vorba despre evacuarea a 19 familii din clădirea retrocedată Elisabetei Bognar, soţia viceprimarului Levente Bognar.
Avocata edilului a venit hotărâtă să îi scoată pe chiriaşii nedoriţi din apartamente, dar a întâmpinat o rezistenţă hotărâtă în faţa oamenilor puşi în situaţia de a rămâne pe drumuri. Cu toate acestea, femeia le-a fluturat în faţă o hotărâre judecătorească definitivă, care îi obliga pe chiriaşi să părăsească imobilul. După îndelungi discuţii s-a ajuns la un consens: familiile vor evacua pe rând clădirea, câte trei în fiecare zi. Nici această decizie nu i-a mulţumit pe oameni, care au hotărât să iasă în stradă şi au recurs la o metodă drastică: greva foamei.
Un echipaj al ambulanţei s-a deplasat la faţa locului unde au constatat că majoritatea persoanelor, din cauza bătrâneţii, aveau tensiunea arterială foarte ridicată. „Le-am luat tuturor tensiunea, dar au refuzat orice tratament medical. Momentan, nu sunt probleme, dar dacă bătrânii nu îşi vor lua medicamentele, starea de sănătate a acestora ar putea deveni mai gravă”, susţine unul dintre medici. Chiriaşii vor trebui să se împace cu ideea că vor fi evacuaţi în plină iarnă, în zile cu temperaturi deosebit de scăzute.
19 familii care locuiesc în imobilul situat în Piaţa Avram Iancu, clădire retrocedată soţiei viceprimarului Levente Bognar, au fost în pericol să fie evacuate de către executorii judecătoreşti. Aceştia au venit cu o sentinţă judecătorească definitivă, în încercarea de a-i face pe chiriaşi să părăsească apartamentele, dar oamenii nu s-au lăsat impresionaţi de o hârtie şi au pornit un scandal monstru. Disensiunile dintre familia viceprimarului Bognar şi chiriaşii din imobil sunt foarte vechi, durează de aproximativ 10 ani, perioadă în care chiriaşii au acuzat-o pe Elisabeta Bognar, soţia edilului, de fals. Au fost efectuate numeroase expertize ale testamentului care trasfera imobilul către soţia viceprimarului. Acesta au concluzionat, pe rând, ba că actul este fals, ba că este autentic. Până la urmă, instanţa a dat câştig de cauză familiei Bognar.
Vor evacuare
Avocatul edilului a venit marţi cu hotărârea Judecătoriei în ideea de a evacua cele 19 familii care locuiesc în imobilul cu pricina. „Este un titlu executoriu în vigoare care îi obligă pe chiriaşi să părăsească locuinţele. Dacă nu o fac de bunăvoie, oamenii vor fi scoşi cu forţa. Asta e situaţia, nu e un abuz”, a declarat Anca Doboş, avocatul lui Bognar. În schimb, Gheorghe Bozgan, juristul mandat de chiriaşi să se ocupe de acest caz, a declarat că recunoaşte faptul că Elisabeta Bognar are o hotărâre judecătorească definitivă doar că pentru aceasta au fost falsificate patru rapoarte de expertiză în urma căruia testamentul a fost declarat autentic.
Chiriaşii, speriaţi
Locatarii sunt, în mare parte, bătrâni. Aceştia sunt speriaţi de perspectiva de a fi evacuaţi deoarece, din spusele lor, vor rămâne pe drumuri. Nu au unde să meargă să locuiască. Anul trecut o femeie şi-a dat foc chiar în faţa soţiei viceprimarului, care venise să-l evacueze pe unul dintre locatari. Nici aceste gesturi nu i-a impresionat pe reprezentanţii legali ai familiei Bognar. Aceştia sunt hotărâţi să scoată oamenii afară din case, dar o vor face pe rând, câte trei familii în fiecare zi.
Ameninţă cu proteste
Chiriaşii imobilului situat în plin centrul Aradului ameninţă că, dacă vor fi scoşi în stradă, îşi vor muta mobila în faţa primăriei şi îşi vor da foc sub geamul viceprimarului. Până atunci, din dispoziţiile avocatului familiei Bognar, la intrarea în clădirea disputată au fost amplasaţi bodyguarzi, iar în imobil mai pot intra decât locatarii care vor fi evacuaţi. La faţa locului au fost chemaţi şi jandarmi care să păstreze liniştea, mai ales că spiritele chiriaşilor erau extrem de inflamate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!