La Arad, administraţia Pieţei Mihai Viteazul a dispus controale la sânge, pentru a fi sigură că improvizaţiile nu vor genera incendii în spaţiul atât de aglomerat al pieţei. Scandalizaţi, comercianţii s-au plâns că măsurile sunt exagerate. Scandalul din Piaţa Mihai Viteazul s-a iscat după ce administratorii locaţiei au decis să verifice dacă sunt respectate măsurile de protecţie şi stingere a incendiilor. Unii comercianţi s-au declarat indignaţi de dispoziţiile conducerii, care le-a cerut să desfiinţeze suporţii pentru lumânări. Comercianţii sunt revoltaţi şi spun că „nu ne-au spus pompierii nimic, ne-au spus şefii pieţelor, dar noi, dacă nu mai avem suporturi pentru lumânări, păi cum le punem, cum ne vindem marfa, dacă nu le expunem? Dacă e cazul, să ferească Dumnezeu de un incendiu, că arde tavanul, nu ard florile, nici într-un caz. Vine şi ne spune să ne luam suporţii că le dă amendă PSI-ul…?”.
Administratorul pieţei spune, însă, că există o grămadă de flori uscate, cartoane şi „o grămadă de alte treburi” care se pot aprinde foarte uşor în cazul unui incendiu şi că acestea trebuie îndepărtate.
Cum era de aşteptat, spiritele s-au inflamat rapid, iar oamenii s-au contrat reciproc. Discuţiile, amplificate de părţi, au atras şi atenţia trecătorilor. Asistând la scandal, trecătorii s-au întrebat retoric: „Dar până acuma de ce nu s-a făcut nimic, nu numai la presiune?! Noi, românii, numai când suntem împinşi din spate ştim”.
Fără fumători în zonă
Reprezentanţii societăţii care administrează piaţa de flori au mai arătat şi că, după tragedie, oamenii au înţeles, în sfârşit, să nu mai fumeze în zonă, pentru a preveni o posibilă nenorocire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!