Aleşii judeţeni din Opoziţie s-au contrat cu Ioţcu pe marginea chiriei pentru radioterapie, iar, la final, preţul a scăzut.
ARAD. Bani puţini, foarte puţini. Asta a fost problema consilierilor judeţeni din Opoziţie la şedinţa extraordinară care a vizat concesionarea unui teren pentru realizarea unui centru de radioterapie.
În baza unei evaluări, Consiliul Judeţean Arad (CJA) a hotărât să stabilească preţ de pornire pentru concesiunea terenului la 3 euro pe metru pătrat pe an. Acest fapt a fost combătut de aleşii din Opoziţie încă din comisii, înaintea şedinţei care a avut loc vineri. Cei din USL au susţinut că nu vor vota un asemenea proiect decât dacă se va cere o chirie mai mare, ţinând cont de faptul că terenul cu pricina se află în centrul oraşului, în Curtea Spitalului Judeţean Arad. Veniţi cu acest gând din comisii, cei din Opoziţie, prin vocea lui Mircea Purcaru, au anunţat că „preţul este mult prea mic. În comparaţie cu aceşti 3 euro pe metru pătrat, Primăria închiriază teren cu 22 de euro pe metru pătrat pe an. CJA trebuie să facă venituri, dacă are această posibilitate”.
Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, a contraatacat, spunând că „va fi o licitaţie, iar dacă o altă firmă interesată să realizeze un centru de radioterapie se va prezenta la licitaţie, atunci se va stabili preţul final. Cei 3 euro sunt doar preţul de plecare. În plus, profitul maxim al Aradului şi al cetăţenilor va fi chiar acest centru. Nu urmărim profit din închirierea spaţiului. Nu vreau să vedem această concesiune ca pe o posibilă situaţie de profit. Eu văd un investitor care vine şi investeşte 8 milioane de euro şi crează un centru pentru vindecarea arădenilor. Dacă legea ne-ar fi permis, eu aş fi fost de acord să concesionăm acest teren şi gratuit”.
„Atunci, decât să îl dăm cu numai 3 euro pe metru pătrat, mai bine îl dăm pe gratis”, a aprobat și Purcaru. În discuție a intervenit și Gheorghe Seculi, care a ținut să întrebe retoric „ce a produs acest teren până acum? Ne cramponăm acum la prețul concesiunii”. Și vicepreședintele Adrian Țolea a ținut să precizeze că „dacă mărim prețul chiriei, acest lucru se va regăsi în prețurile care vor fi plătite de pacienții arădenii pentru tratamentele oferite în acest centru”.
Lovitura de teatru
Apoi a venit intervenția lui Caius Parpală, intervenție care, până la final, s-a dovedit a fi crucială în ceea ce privește acest proiect. „Nu are rost să facem atâta tam-tam pe marginea acestui subiect. Este clar că investitorul vine aici să facă profit, nu vine să facă radiologie gratuită pentru arădeni. Să nu creadă cineva că vine să lucreze voluntar, este o afacere. Așa că, din punctul meu de vedere, avem două variante: ori închiriem terenul la justa lui valoare, ori, ca să zicem că ajutăm investitorul, îl închiriem pentru un euro, un preț simbolic”, a spus Parpală. După ce s-a consultat cu secretarul județului, Ioțcu a anunțat că se poate scădean prețul în baza oportunității. „Chiar dacă evaluarea a stabilit un preț, în baza oportunității și cu votul consilierilor, putem stabili o chirie de un euro”, a anunțat președintele CJA. S-a trecut apoi la votul proiectului cu amendamentul lui Parpală, proiect care a fost votat în unanimitate.
Un euro pe ce?
Cu toate că proiectul a fost supus votului și a trecut în unanimitate, nici măcar la final nu s-a știut exact ce s-a votat. În timp ce toți consilierii erau siguri că au votat pentru o chirie de 1 euro pe metru pătrat pe an, Parpală a informat reprezentanții mass-media asupra faptului că, de fapt, el a solicitat și a votat închirierea terenului cu un euro pentru întreaga lui suprafață, și nu pe metru pătrat. „Aș fi cerut 0,1 euro, dar nu am vrut să îi încurc pe toți în calcule cu zecimale. Eu am solicitat o chirie de un euro pe an pentru întreaga suprafață”, a menționat Parpală. Până la urmă, nici acum nu se știe exact ce amendament a depus consilierul județean și ce s-a votat. Nici măcar pe holurile CJA nu se cunoaște valoarea chiriei care va fi încasată de Județ în fiecare an.
Și centrul
În ceea ce privește centrul de radioterapie, acesta va costa, potrivit declarațiilor lui Ioțcu, aproximativ 8 milioane de euro. CJA nu va participa cu niciun leu la această investiție. Centrul pare să fe o necesitate pentru județul nostru unde, anual, sunt descoperite peste 1.200 de cazuri noi de cancer. Iar arădenii merg să se trateze la Cluj, Timișoara sau în Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!