Niciunul dintre cele trei scenarii depuse la Primărie în cadrul concursului organizat de Municipalitate la finele anului trecut nu a reuşit să convingă membrii comisiei de analiză.
Materializarea intenţiei Primăriei de a realiza, în colaborare cu o casă de film din Capitală, un film artistic în Arad mai are încă de aşteptat. Asta, deoarece Comisia care a analizat toate scenariile depuse nu a ales vreunul dintre ele.
„Idei interesante”
„Nu s-a desemnat niciun scenariu câştigător din cele trei pe care le-am primit. Au fost nişte idei interesante dar nu suficient de valoroase ca realizare”, ne-a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului.
Trei momente istorice
Aşa cum vă informam la începutul anului, fiecare scenariu punctează întâmplări, unele chiar bazate pe fapte reale, care au loc într-un moment istoric. Într-unul dintre scenarii sunt expuse o serie de întâmplări care au avut loc la Arad în 1940, când s-a încheiat Dictatul de la Viena, iar oraşul nostru a devenit adăpost pentru refugiaţi din Ardealul de Nord şi din Basarabia. Un alt scenariu tratează ecoul revoltei anticomuniste din Ungaria, de la 1956, o serie de întâmplări bazate pe fapte reale, potrivit Corinei Drăghici. Cel de al treilea scenariu care a fost depus la Primărie în cadrul concursului tratează povestea de viaţă a unui tânăr ucis de forţele Securităţii chiar înainte de izbucnirea Revoluţiei din 1989.
Se aşteaptă bugetul
Municipalitatea intenţionează să reorganizeze concursul, însă totul depinde acum de bani, deoarece cei 50.000 de lei puşi la bătaie pentru un scenariu câştigător se regăseau în bugetul pe 2009. Potrivit Corinei Drăghici, „în măsura în care vom dispune de buget, vom relua concursul. Sperăm ca la noul concurs să avem mai multe propuneri”.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!