Ministerul Transporturilor schimbă o hotărâre de guvern din 2004 pentru a lăsa constructorii de autostrăzi din zona Aradului şi nu numai să lucreze şi de sărbători. Potrivit HG 1.777/2004, pe DN 7, DN 79 şi DN 69, între 15 iunie şi 15 septembrie, există o restricţie de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj. Sâmbăta şi duminica, dar şi de sărbătorile legale, circulaţia camioanelor şi a TIR-urilor este interzisă pe drumurile naţionale specificate mai sus care au legătură cu Aradul, mai puţin circulaţia transportului de persoane.
Dar restricţia îi atinge şi pe constructorii de autostrăzi şi pe cei care se ocupă de modernizarea DN 79, care folosesc aceste şosele pentru transportul materialelor necesare.
Ca atare, mai marii ministerului au hotărât să schimbe legea pentru cei tocmai menţionaţi, în ideea ca aceştia să poată lucra atât în weekend-uri, cât şi de sărbători. Un ordin de ministru modifică anexa hotărârii, completând lista cu autovehiculele care sunt omise de această restricţie. Noul ordin spune că se sustrag de la HG 1.777 „transporturile efectuate cu vehicule pentru realizarea obiectivelor de investiţii în infrastructura rutieră de transport de interes naţional, în baza unor liste nominale care cuprind vehicule utilizate, eliberate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România”. Ordinul va intra în vigoare în aproximativ o lună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!