Social-democraţii, liberalii şi conservatorii au început asaltul pentru schimbarea directorilor, însă, în acest moment, nu există o listă clară cu cei care ar urma să ocupe funcţii de conducere, ştiut fiind faptul că s-au purtat doar câteva discuţii de principiu pentru împărţirea fotoliilor de director plin şi respectiv director adjunct. Iar schimbările se fac în tăcere.
Nume noi la ITM
Cea mai recentă schimbare a fost făcută la cârma Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad. Inspectorii Ovidiu Jugu – cel ce ocupa funcţia de inspector şef – şi Marius Amzulescu – inspector şef adjunct – au fost schimbaţi în urmă cu aproximativ 2 săptămâni. În locul lor au fost numiţi Valentin Vanci şi Ecaterina Isac.
Situaţia celor două numiri este diferită. În timp ce Valentin Vanci va ocupa funcţia de inspector şef pe o perioadă determinată de doar şase luni, ing. Ecaterina Isac, inspector şef adjunct – securitate şi sănătate în muncă, a fost numită pe perioadă nedeterminată. Practic, pentru funcţia de inspector şef se vor urma procedurile legale, după cele 6 luni de interimat, pentru a se numi un inspector şef cu mandat plin. Numirile celor doi inspectori au fost făcute printr-un ordin emis de Minister.
Aşteaptă concursurile
Toţi şefii de deconcentrate care fie nu au reuşit să obţină un punctaj mare pe evaluarea activităţii, fie au avut doar mandat pe o anumită perioadă, aşteaptă decizii de la Bucureşti. În cazul unor instituţii, se organizează concursuri, publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar pentru alţii se emit direct ordine de numire pe anumite perioade. Rămâne de văzut câte capete vor mai cădea şi câte scaune se vor clătina în deconcentrate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!