Compania de Apă Arad anunţă că proiectul de schimbare a contoarelor clasice cu unele inteligente, cu citire la distanţă, se apropie de final. Până în prezent, din cele 11.687 de contoare care urmează să fie înlocuite, au fost deja schimbate 11.100, anunţă companie.
„11.100 din totalul de 11.687 de contoare inteligente au fost deja montate în municipiul Arad, media fiind de 250 de contoare, care au fost schimbate în fiecare zi. Noile aparate de măsură cu citire la distanță au fost achiziționate cu fonduri europene în cadrul proiectului <Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă>, accesat de Compania de Apă Arad. Ultimele 600 de contoare vor fi montate până la finalul lunii septembrie.
Prin acest proiect, Compania de Apă Arad a continuat implementarea strategiei privind creșterea și eficientizarea activității de citire și de facturare, atât din punct de vedere al corectitudinii înregistrării consumului, cât și pentru eliminarea disconfortului resimţit de către clienţii ale căror cămine de branșament sunt pe domeniul privat”, spun cei de la Compania de Apă.
Măsurarea ultrasonică a debitului de apă garantează precizia rezultatelor și durata lungă de viață a contorului. Datorită acestor aparate, consumul va putea fi citit de la distanță, fără a mai deranja clienții. Schimbarea contoarelor a presupus întreruperea furnizării apei potabile după un program anunțat în prealabil, lucru care a creat disconfort utilizatorilor.
„Compania de Apă Arad mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere și pentru disponibilitatea de a asigura accesul echipelor care au executat lucrările de schimbare a contoarelor”, au mai ţinut să precizeze cei de la companie.
Trimite articolul
XUrmeaza Str Pelinului ???
Si acuma urmeaza scumpirea apei…