Altfel de veşti de la Tribunalul Arad. Veşti legate de clădirea în care funcţionează instituţia, clădire inclusă într-un program de reabilitare care vizează şi câteva noutăţi, precum instalarea unui lift exterior.
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad a decis să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că „după cum se cunoaşte, Tribunalul Arad a fost inclus în Programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile reşedinţă de judeţ, încheiat între Ministerul de Justiţie şi Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A, fiind aprobată în acest sens investiţia de Mansardare si reabilitare termică pod Tribunalul Arad”.
Tot în comunicatul instituţiei se arată că „în prezent, investiția se află în stadiul de derulare a lucrărilor prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A, fiind aproape de final. Întrucât aceste lucrări de modernizare şi reabilitare prevăd desfiinţarea rampei de acces pentru persoanele cu handicap şi construirea unui lift exterior, pentru a facilita accesul acestora în incinta instituţiei, rugăm persoanele cu dizabilităţi sau însoţitorii acestora, să se adreseze personalului aflat la intrarea în instanţă, deoarece Tribunalul Arad a achiziţionat un elevator pentru persoane cu dizabilităţi”.
Schimbări la Tribunalul Arad
Schimbări la Tribunalul Arad
Pentru că imobilul va fi dotat cu lift exterior, rampa de acces pentru persoanele cu handicap va fi desfiinţaţă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
În cadrul Adunării Generale a filialei județene, care a avut loc marți, 15 aprilie, la sediul de pe strada Ceahlău.
Local
Comercianţii din Piaţa Mihai Viteazul şi-au etalat oferta, dar preţul kilogramului de carne de miel îi determină pe arădeni să.... ofteze şi să plece mai departe.
UT Arad
Mircea Rednic a anunțat că unii dintre jucători acuză probleme medicale, însă va și risca să-l bage în teren pe Van Durmen.
Local
Este disponibilă gratuit în Google Play Store, Apple App Store și Huawei AppGallery.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad găzduiește joi primul meci din finala mică a Ligii Naționale, cu Rapid București.
Local
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad și-a propus să relanseze „turismul de o zi” în județul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!