ARAD. Asociaţia Exploratorilor Puşcaţii, asociația care promovează turismul montan şi explorarea naturii, dar care derulează şi alte proiecte cu caracter educaţional, a demarat un proiect socio-educațional, la sfârşit de noiembrie, care constă într-o activitate de tip schimb de experiență pentru adolescenții care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi elevii câtorva licee din Arad, precum Colegiul Național Economic și Colegiu Național „Elena Ghiba Birta”.
„Prin proiectul Casa Tradiţională, Ediţia a-II-a, se desfăşoară mai multe ateliere din cadrul mai multor discipline, toate având ca scop şi motivaţie cunoașterea de sine, cunoașterea adolescenților între ei, învățarea de noi strategii pentru integrarea în societate, descoperirea şi depăşirea problemelor cu care adolescenții se confruntă şi găsirea împreună de noi strategii de dezvoltare. Au loc, totodată, lecţii de orientare profesională, cum să îţi alegi profesia, cum să te pregătești pentru un interviu şi câteva noțiuni despre gestionare financiară, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, cât şi efectele adictive ale drogurilor recreaționale. Deoarece obiectivul principal al asociației este explorarea şi îngrijirea naturii, unul dintre colegii noștri vorbeşte în cadrul acestor ateliere despre importanţa prevenției şi protejarea mediului înconjurător”, au arătat liderii asociaţiei.
Contactul cu natura
Proiectul nu va omite nici contactul direct cu natura. „Nu ne limităm doar la ateliere şi prezentări, avem pregătite şi câteva trasee scurte în natură care vor avea ca scop principal vizitarea unor peșteri amenajate, precum peştera Meziad, şi cunoașterea naturii care ne înconjoară. De asemenea, ne propunem să vizităm şi casa unui meșter care stăpânește un meșteșug vechi, din răstimpuri, şi anume olăritul, unde vom avea ocazia să lucrăm în lut şi să învățăm mai multe despre această artă”, se arată în descrierea proiectului Asociaţiei Exploratorilor Puşcaţii.
Organizarea acestui eveniment social a fost posibilă cu suportul și ajutorul partenerilor care de fiecare dată le sunt alături tinerilor din asociaţie: Luar, Landisa Plant, Medinet Hygiene Consulting, Dan Eurotrans, Hennlich, Arsat Industrie, Decathlon Timișoara, Argis Prodimpex, Tradițional Casa, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, Promun, Asociaţia de Caritate Maranata, Conducerea Colegiului Economic Arad şi a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”.
Trimite articolul
XCe prieteni sunt aceste iesiri ai ca nu ai sau primesti gratuit ce altul munceste de pe o zi pe alta astea nu sunt fapte de lauda fara vreun motiv de bucurieee ia veniti si in zabrani la bna humanitas
Foarte tare fratilor