Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Şcola Doctorală de Medicină, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Asociația Română de Urologie, Temco (Tehno Electro Medical Company) și Clinica de Urologie Arad, au organizat, în perioada 10-12 iulie, Școala de Vară în domeniul tehnicilor chirurgicale în urologie pusă sub genericul „Endourology Surgery Simulation”, adresată studenților, masteranzilor, doctoranzilor și medicilor rezidenți.
Cursurile Școlii de vară şi aspectele teoretice şi practice (HAND ON), pe simulatoare de înaltă generaţie, privind puncţia renală – NLP, Uretoscopie rigidă/flexibilă şi laparoscopie, s-au desfășurat în cadrul Institutului de ştiinţe ale Vieţii din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, cu participarea cadrelor didactice ale UVVG: prof. univ. dr. Ioan Ioiart, Şef Clinică Urologie Arad, Medic primar urolog, conducător de doctorat, şef lucrări dr. Horia Mureşanu, asist. univ. dr. Dragoş Botezatu, medic specialist urolog, dar și a unor specialiști din străinătate, cum ar fi prof. univ. dr. Patrizio Rigatti, specialist în urologie şi chirurgie generală, de la Universitatea San Raffaele din Milano (Italia).
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș, a declarat: „Am organizat, la Universitatea noastră, o Școală de Vară în domeniul tehnicilor chirurgicale în urologie pentru vestul României adresată studenților și medicilor rezidenți din Arad, Timișoara, Cluj, Oradea și se află la cea de-a III-a ediție consecutivă, în acest domeniu. Am avut invitați profesori din străinătate de specialitate, cum este prof. Rigatti și specialişti în tehnicile chirurgicale din domeniul urologiei pe baza parteneriatului pe care îl avem cu Consiliul Județean și Primăria Municipiului Arad. Anul viitor, vom avea propriile simulatoare de lucru și vom amenaja spațiile necesare, prin sprijinul autorităţilor locale. Manifestăm o grijă deosebită pentru rezidenți, viitori medici, pe care îi vom integra în Spitalul Clinic din Arad”.
„Anul acesta, am adus simulatoarele în Campusul Universitar, scopul fiind îmbunătățirea cunoştinţelor și însuşirea unor tehnici noninvazive”, a precizat prof. dr. Ioan Ioiart, medic primar urolog, organizatorul Şcolii de Vară „Endourology Surgery Simulation”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!