Doamnele profesoare sunt, și ele, femei: mame, bunici și fiice, femei dedicate familiei și carierei. Un mic spectacol de muzică și căldură sufletească, pe scena sălii festive a liceului, dedicat tuturor profesoarelor școlii, a fost o surpriză pregătită de elevii îndrumați de doamnele profesoare Viorica Șandor, Cristina Pușcaș și Simona Kramer. În sala plină de emoție și de buchete de flori (oferite cu generozitate de către Asociația Comitetului de Părinți al Colegiului Național „Moise Nicoară”), timpul și respirația s-au racordat la ritmurile inimii. Elevii talentați ai claselor a V-a au interpretat cântece de primăvară iar Radu Preda și Mara Onica au cântat două melodii speciale, toate aplaudate și primite cu drag, ca orice surpriză frumoasă, de toți profesorii prezenți. Apoi, elevi și profesori, s-au întors firesc la ritmurile clopoțelului. Un gest minunat și neașteptat care amintește că „în școală suntem în familie”. Cel puțin așa stau lucrurile în „familia «Moise Nicoară»”…
Citiți principiile noastre de moderare aici!