Asociația Pas Mare din Arad a propus profesorilor arădeni, în cadrul proiectului „Școala non formală pentru tinerii profesori”, prezentări și ateliere despre metodele nonformale care pot fi aplicate în sala de clasă. 15 cadre didactice au răspuns invitației și au venit la întâlnirea de la sfârșitul săptămânii organizată la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad.
Proiectul finanțat de către Centrul Municipal de Cultură Arad s-a derulat cu sprijinul Centrului Local „Phoenix” Arad al Cercetașilor României și a cooptat profesori din școlile arădene (municipiu și județ),dar și specialiști din cadrul Centrului Județean de Resurse Educaționale Arad.
S-a discutat despre tipurile de jocuri nonformale care pot fi „jucate” cu succes împreună cu elevii, despre metodele de evaluare mai puțin utilizate în sistemul clasic de învățământ, care pot fi însă aplicate la ore și care permit evaluări ale elevilor nu doar din punct de vedere al cunoștințelor, dar și din punct de vedere emoțional. Atelierele demonstrative au fost susținute împreună cu cercetașii voluntari și au exemplificat o parte din jocurile prezentate.
Rezultat final
La finalul proiectului va fi elaborat împreună cu participanții un ghid al metodelor non formale aplicabile în sistemul clasic de învățământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!