Trecerea învăţământului în sistem online a avut efect cel puţin privind scăderea gradului de transmitere a virusurilor care circulă în mod obişnuit în sezonul rece şi provoacă infecţii respiratorii. Datele centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad, în urma raportărilor medicilor din tot judeţul, arată că în ultimele săptămâni a scăzut constant numărul virozelor. În ultimele şapte zile, de exemplu, au fost raportate doar 436 de viroze, faţă de 1319 în urmă cu o lună, tot pentru o perioadă de şapte zile. Dintre aceste cazuri, doar opt au necesitat internare, faţă de 29 raportate cu internare în 20 octombrie.
„Desfăşurarea cursurilor în sistem online a avut un impact semnificativ, pentru că multe dintre viroze erau înregistrate la copii. Pe de altă parte, s-au făcut mai puţine diagnosticări, mulţi dintre bolnavi apelând la automedicaţie, de teamă că s-ar putea infecta cu SARS-CoV-2 dacă merg la un cabinet medical”, a declarat şeful DSP Arad, Horea Timiş.
El a adăugat că şi gradul de răspândire a virusurilor este mai mic, în condiţiile în care oamenii poartă măşti şi se protejează: „Contagiozitatea este mult mai mică în cazul virozelor obişnuite faţă de SARS-CoV-2, astfel că măştile sunt foarte eficiente”.
În ultima săptămână au fost înregistrate şi 114 pneumonii fără legătură cu SARS-CoV-2, în cazul acestei afecţiuni scăderea numărului de pacienţi fiind mai mică, în condițiile în care în urmă cu o lună erau înregistraţi 122 de bolnavi.
Conform DSP Arad, deocamdată nu au fost înregistrate cazuri de gripă.
Trimite articolul
XVin alegerile ….
Da, asta e singurul lucru cu adevarat bun si eficient: scaderea raspandirii virozelor clasice si , probabil, a gripelor.
Ca, la etapa actuala de raspandire a Covidului si datorita patogenitatii sale atipice (agresiva si cu autoimunizare limitata) nu cred ca mai poate fi stopata raspandirea sa, pana nu vom trece toti prin infectarea cu COVID. (apropo, dupa ce s-a stabilit clar ca infectarea cu Covid iti asigura imunitatea cel mult 3 luni, ma intreb la ce mai ajuta vaccinul? Sau va trebui luat tot la 3 luni?)
Wow..ce MINUNE a facut pandemia asta falsa…Nu mai sunt absente,corigente,repetenti,analfabeti…ASTA DA…
Cand iti lipsea copilul de la scoala cateva zile ii luai scutire cu viroza respiratorie. Acum cine mai are curajul sa treca asa ceva pe motivare