Arad. De câteva zile, cadrele didactice din judeţ au primit chestionare de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), în care sunt întrebate cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor online, câţi copii participă, care sunt motivele pentru care nu participă restul, ce lipsuri există şi ce probleme au fost întâmpinate după declararea stării de urgenţă.
Şeful ISJ, Marius Gondor, ne-a declarat că se doreşte realizarea unei imagini de ansamblu privind adaptarea la învăţământul la distanţă, mai ales că până la reluarea cursurilor fără riscuri de propagare a noului coronavirus va mai trece ceva timp.
“Am transmis către toate cadrele didactice un chestionar, din care dorim să aflăm ce s-a întâmplat în prima perioadă, adică între 11 martie şi vacanţa şcolară, cum s-au desfăşurat activităţile online. Vrem să aflăm numărul de copii din fiecare clasă care au participat la aceste activităţi, iar restul din ce motive nu au participat. Evident, dorim să vedem în ce măsură există echipamentele necesare şi conexiunile la internet, atât în rândul cadrelor didactice, cât şi în rândul elevilor”, a spus Gondor.
Răspunsurile vor veni în câteva zile şi vor fi analizate, iar apoi vor fi transmise chestionare similare şi către părinţi. Aceştia vor putea să spună în ce fel sunt implicaţi copiii şi care sunt posibilităţile reale ca ei să înveţe de acasă.
ISJ va compara ceea ce spun cadrele didactice şi ce spun părinţii, iar concluziile vor ajuta la găsirea soluţiilor pentru sprijinirea accesului la facilităţile necesare desfăşurării cursurilor în mediul online.
Sindicatele arată lipsurile
Pe de altă parte, dincolo de chestionare, sindicaliştii din învăţământul arădean spun că au tras şi ei primele concluzii. Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI) Arad, Dănuţ Ieneşescu, ne-a declarat că a avut numeroase discuţii cu dascăli şi a aflat că, deşi în multe şcoli se lucrează deja de la distanţă cu elevii, există mulţi copii lăsaţi pe dinafară.
Ieneşescu a atras atenţia că Ordinul 4135 emis în 21 aprilie de ministrul Educaţiei şi Cercetării, care aprobă instrucţiuni privind asigurarea continuităţii procesului de învăţare la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar, nu poate fi aplicat în acest moment, pentru că între timp trebuie rezolvate problemele de acces la echipamente şi internet.
“Sunt numeroase familii care abia reuşesc să acopere cheltuielile obişnuite, cărora nu le poţi cere să scoată bani pentru a cumpăra tablete copiilor sau să plătească un abonament la internet. Chiar şi pentru unele cadre didactice ar fi o problemă achiziţionarea acestor instrumente”, a spus Ieneşescu.
Cer amânare
SDI Arad, care are peste 5.000 de membri, reprezentând 95% dintre angajaţii sistemului de învăţământ din judeţ, consideră că “ar fi rezonabil ca ordinul să se aplice din următorul an şcolar, timp în care să se găsească soluţii pentru cadrele didactice şi elevii care nu au acces la facilităţile necesare învăţământului la distanţă”.
“Suntem dispuşi la orice dezbatere, orice discuţii care să conducă la încheierea anului şcolar în condiţii optime”, a mai declarat liderul sindical.
Ordin de la Bucureşti
Ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, a declarat, miercuri, că elevii care au acces la internet şi calculator au obligativitatea de a participa la cursurile online desfăşurate de profesori. Notele obţinute la activităţi pot fi trecute în catalog, cu acordul părinţilor sau elevilor.
Totuşi, Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia că această măsură are un profund caracter discriminatoriu, având în vedere faptul că în România sute de mii de copii trăiesc la limita subzistenţei, neavând acces la facilităţi precum internet sau infrastructură electronică.
Reacția elevilor
Și elevii au reacționat, prin Consiliul Județean al Elevilor, la măsurile luate de minister în legătură cu desfășurarea cursurilor online. „Obligativitatea cursurilor online este o măsură care trebuia luată doar în urma asigurării de suport tehnic adecvat tuturor elevilor. Sperăm că Ministerul Educației și Cercetării să revină asupra acestei decizii, având în vedere situația prezentă în care 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială”, spun aceștia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!