Cursuri de pian, vioară, pictură naivă sau balet, saxofon, taragot, clarinet, baterie, actorie, pictură, grafică, design sau inițiere în fanfară, ori canto clasic, canto popular, canto muzică ușoară sau fotografie, toate acestea se regăsesc în oferta Școlii Populare de Arte Arad, pentru anul de curs 2019-2020. „Cursurile oferite de Școala Populară de Artă, prin Centrul Cultural Județean Arad, sunt extrem de diversificate. Începând cu vârsta de 7 ani, copiii sunt așteptați la cursuri de pian, vioară, pictură naivă sau balet, contra unei taxe de 400 lei iar cei care au împlinit 10 ani pot opta pentru instrumente de suflat (saxofon, taragot, clarinet), unde preţul este 500 lei. Alte discipline de interes pentru copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ar putea fi bateria, unde preţul cursurilor este 350 lei, actoria (350 lei), pictura (400 lei), grafică (400 lei), design (400 lei) sau iniţiere fanfară, la secţia Buteni (325 lei). La disciplinele canto clasic, canto popular şi canto muzică uşoară, unde taxa este de 500 lei, pot fi înscrişi tinerii de la vârsta de 14 ani. Pentru aceeași categorie de vârstă există şi cursurile de design grafic computerizat şi artă fotografică, unde preţul este de 425 lei. Taxele pot fi plătite în rate, prima rată în luna octombrie, iar cea de-a doua în luna decembrie. Taxa de înscriere pentru oricare dintre discipline este de 5 lei, iar cea pentru diplomă de 20 lei”, transmit cei de la Centrul Cultural Județean Arad.
Probe de aptitudini
Pentru secțiile de canto și pian vor avea loc concursuri de admitere. Mai exact, vor avea loc audiții, pentru a se vedea dacă cei dornici sunt, sau nu, „apți” din punct de vedere al talentului. La canto muzică ușoară, proba de aptitudini va avea loc pe 24 septembrie, la ora 16, pentru proba de pian, pe 25 septembrie, ora 16, pentru canto clasic pe 26 septembrie, de la ora 16, iar pentru canto popular în aceeași zi, însă de la ora 17. Toate audițiile vor avea loc la sediul Școlii Populare de Arte Arad, de pe strada George Barițiu, numărul 16.
Acte necesare
Pentru înscriere este nevoie de fișa de înscriere, ce va fi completată la fața locului, o copie a cărții de identitate sau a certificatului de naștere (pentru copiii sub 14 ani), respectiv plata taxei de înscriere, în valoare de cinci lei.
Trimite articolul
XSe mai inscrie cineva la SCOALA asta?E o degringolada acolo…In ultimii doi,trei ani acolo e o casa fara stapan;sau poate sunt prea multi INCASATORI DE SALARII fara prea multe responsabilitati!