Domnule ministru, aţi lucrat mai mult pe alte meleaguri, iar acum vă aflaţi în postura de a moderniza, de a reforma sistemul românesc de învăţământ. De unde cunoaşteţi dumneavoastră situaţia învăţământului din România?
FUNERIU. Din România! Aşa cum ştiţi, de mulţi ani sunt implicat în domeniul educaţiei din România, atât prin activitatea mea ca vicepreşedinte al comisiei prezidenţiale pentru educaţie, cât şi prin activitatea mea politică în PDL.
Aţi debutat în funcţie printr-o măsură ce nu vă aduce prea multe simpatii: disponibilizarea, de la 1 septembrie, a mii de cadre didactice. Ce efecte, pozitive şi negative, vă aşteptaţi să genereze această măsură?
FUNERIU. Vreau să fiu foarte clar: orice sistem performant şi stabil, inclusiv cel educaţional, trebuie să aibă ca fundaţie un mod de finanţare sustenabil şi previzibil. Finanţarea şcolilor în funcţie de costul standard per elev este metoda corectă de finanţare pentru că răspunde exact acestor cerinţe: sustenabilitate şi predictibilitate. Nu este întâmplător faptul că multe ţări din Uniunea Europeană utilizează acest mod de finanţare. Consecinţa sa este că la nivelul fiecărui judeţ finanţarea în funcţie de numărul de elevi duce automat la optimizarea reţelei şcolare. Cred că prima datorie a unui ministru este să conducă sistemul înspre stabilitate şi nu de a promite la televizor lucruri care nu sunt fezabile doar de dragul de a se face îndrăgit de dascăli. Prefer să privesc situaţia realist şi să găsesc soluţii aplicabile, nu să mint. Şi îi las pe ei să judece după rezultate.
Bugetul şcolilor va fi calculat după costul per elev, stabilit de minister, pe cicluri de învăţământ. Din acest motiv, unele şcoli de elită se găsesc în imposibilitatea de a-şi plăti dascălii foarte bine calificaţi. Renunţând la aceşti dascăli, vor dispărea performanţele şcolare. Care e soluţia?
FUNERIU. Raţionamentul dumneavoastră se bazează pe o ipoteză falsă şi date incomplete. Din ceea ce mi-au comunicat mulţi inspectori şcolari până acum, observăm că marea majoritate a şcolilor din ţară se încadrează în aceste costuri. Există unele probleme în trei domenii: învăţământul vocaţional, învăţământul confesional, şi învăţământul alternativ, de exemplu la forma step by step. Tocmai de aceea, la nivelul ministerului am prevăzut un fond de rezervă care să fie utilizat în acele puţine locuri unde formula de calcul a finanţării per elev nu acoperă costurile. Astfel vom acoperi integral necesităţile anului şcolar 2010-2011. De asemenea, este în lucru împreună cu experţii de la Banca Mondială o îmbunătăţire a formulei de calcul, astfel încât din anul şcolar 2011-2012 formula de calcul a coeficienţilor per elev să acopere întregul necesar.
Aţi afirmat că „inechitatea în şcoala românească începe de la programa şcolară”. Ce „magie” veţi face pentru ca inechitatea să dispară?
FUNERIU. Nu cred că trebuie să invocăm magii. Rolul meu este de a propune soluţii care să le dea posibilitatea dascălilor să-şi exprime întreaga lor competenţă şi să creeze ei acea magie a relaţiei dascăl-elev pe care o dorim cu toţii. Spuneam, într-adevăr, că inechitatea începe cu programa şcolară. Aceasta este mult prea densă, stufoasă şi neadaptată vârstei copiilor. Prin urmare un copil ai cărui părinţi pot să facă zi de zi temele cu el are şanse mult mai mari de reuşită decât un copil ai cărui părinţi pot să se ocupe mai puţin de recuperarea lucrurilor neasimilate la clasă. Cum putem să vorbim despre magia relaţiei copil-dascăl atunci când materia pe care un profesor trebuie să o predea este neatractivă, atunci când profesorul este într-o permanentă goană „să termine materia”, atunci când manualele sunt cele mai bune somnifere? De aceea, de exemplu, în noua lege, materia va fi structurată astfel încât să poată să fie parcursă în 80% din timpul alocat la clasă. Dacă profesorul are o clasă bună, poate să facă în 20% din timp performanţă. Dacă are o clasă dificilă, poate să facă învăţământ remedial. Cred că putem avea încredere în profesionalismul profesorilor şi nu trebuie să reglementăm dintr-un birou din minister fiecare minut al profesorului la clasă.
Comasarea unor structuri şcolare este o măsură menită să-l satisfacă pe ministrul Funeriu pentru că se vor face economii la buget. Dar cum s-ar simţi, oare, părintele Daniel Funeriu dacă fiica sa ar fi nevoită să meargă, zilnic, la şcoală, cu microbuzul, pe o distanţă de 10-20 de kilometri?
FUNERIU. Aţi pus o întrebare care atacă sub centură ministerul pe care îl conduc. Şi nu pot să accept ca agenda Ministerului Educaţiei să fie denaturată. Permiteţi-mi să vă răspund cu cea mai mare fermitate: greşiţi, şi ştiţi bine acest lucru, când insinuaţi că pentru a face economii la buget comasăm şcoli, iar copiii trebuie să meargă 20 de km cu microbuzul. În judeţul Arad, de exemplu vă garantez că 95% dintre copii se deplasează mai puţin de 4 km. În cazuri extreme vorbim de 7-8 km, iar o singură comunitate cu 5 copii, pentru că drumul este foarte abrupt, are dificultăţi iarna. 7-8 km înseamnă 14 minute la o viteză de 30 de km pe oră a microbuzului. Ceea ce este comparabil cu drumul pe care îl parcurg mulţi copii la oraş cu autobuzul, tramvaiul sau pe jos.
Greşeala fundamentală pe care o faceţi este că nu luaţi în considerare oportunitatea educaţională a copilului. Vă întreb, unde este oportunitatea educaţională mai mare, într-o şcoală aflată la 15 minute de mers pe jos, cu zece copii care învaţă în patru clase simultane, cu cadre necalificate sau într-o şcoală cu clase de 20 de elevi, la 15 minute de mers cu microbuzul, fără clase simultane şi cu dascăli calificaţi? Desigur, este rolul nostru să gândim reţeaua şcolară astfel încât şcoala să fie cât mai aproape de elev, dar şi astfel încât elevii să fie într-un cadru social cât mai bun. Doamna inspector general Aldescu a făcut acest lucru cu mare atenţie şi o felicit. Şi anul acesta vom achiziţiona microbuze şi am dat dispoziţii inspectorilor generali să fie foarte atenţi cum gândesc reţeaua şcolară astfel încât copiii să nu aibă de mers distanţe nerezonabile. Vor exista întotdeauna comunităţi izolate, unde accesul va fi dificil, şi nu doar în România. Şi în Austria, Germania, Finlanda sau oriunde în lume. Iar aceste cazuri necesită atenţie specială şi vă asigur că le tratăm individual să găsim soluţii pentru aceşti copii. Dar nu doresc să cădem în derizoriu şi de dragul unor afirmaţii spectaculoase să spunem despre educaţia din România lucruri neadevărate, să spunem despre acest sistem educaţional lucruri mai rele decât ele sunt în realitate.
Fiica mea de şase ani merge zilnic pe jos doi kilometri până la şcoală – iarna sau vara – şi nu consider acest lucru o problemă. Ea nici atât, face puţin sport zilnic şi se bucură de drum cu colegele.
Au mai încercat şi alţi minştri să reformeze sistemul de învăţământ, dar n-au prea reuşit, iar rezultatele sunt dureros de vizibile. Ce aveţi dumneavoastră în plus, faţă de predecesori, astfel încât să reuşiţi să reformaţi în bine învăţământul românesc?
FUNERIU. Nu ştiu dacă eu am ceva în plus sau în minus, cert este că nu îmi propun nimic mai mult decât să aplic un plan care are meritul de a fi coerent. Nu aş numi acest lucru reformă, ci pur şi simplu aducerea şcolii româneşti în normalitatea de care avem atâta nevoie. Acest proiect este cel elaborat esenţialmente de comisia prezidenţială sub conducerea domnului Miclea şi care, prin pactul naţional pentru educaţie, a generat consens politic. Desigur, acest proiect a suferit unele îmbunătăţiri în foarte benefica dezbatere din vara trecută în jurul legii educaţiei. Avem, aşadar, un proiect coerent şi apreciat şi de partenerii noştri din UE, avem un angajament politic foarte puternic din partea premierului şi a întregului guvern. Mai mult, să nu uităm că preşedintele României a făcut din educaţie principala sa temă de acţiune, iar eu înţeleg să duc acest proiect până la capăt. Prefer să vorbesc despre reuşită atunci când voi vedea elevi fericiţi şi dascăli valorizaţi în societate. Până atunci avem mult de lucru iar eu mă concentrez pe aceste lucruri şi mai puţin pe declaraţii de bune intenţii. Mai cred ceva: schimbările din educaţie nu se pot produce prin nişte decizii luate la Bucureşti şi transmise prin fax la şcolile din ţară. De aceea, imediat ce legea pe care o voi propune – şi care va conţine elemente intens discutate în trecut – va intra în dezbatere publică, voi merge personal în fiecare judeţ din România să explic tuturor directorilor semnificaţia fiecărei măsuri propuse. Cred că acesta este demersul corect, şi nu tratarea cu aroganţă şi superioritate a celor care sunt chemaţi să pună în practică zi de zi schimbările pe care le aşteaptă părinţii şi elevii de prea mult timp. Cred că acest tip de demers coeziv este ceea ce construieşte o naţiune unită şi cred că acesta este demersul corect, mai ales atunci când compatrioţii noştri sunt îngrijoraţi de efectele crizei şi de relaţia pe care o au cu cei care guvernează. Prea mult timp am fost divizaţi în jurul unor teme majore, precum educaţia, acum trebuie să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă. Nu va fi uşor, dar sunt convins că vom reuşi. Este însă clar că schimbarea nu a început cu mine şi nici nu se va termina cu mine. Rolul meu acum este să fac astfel încât drumul înspre modernizarea educaţiei din România să fie ireversibil.
Majoritatea deciziilor pe care le-aţi luat până acum vizează învăţământul preuniversitar. Ce proiecte aveţi pentru creşterea calităţii învăţământului superior?
FUNERIU. Am spus-o în multe ocazii: obiectivul mandatului meu este recredibilizarea universităţilor din România. Universităţile sunt instituţii autonome, care pentru a avea calitate au nevoie de două lucruri: o guvernanţă performantă şi cadre didactice de înalt nivel. Majoritatea universităţilor din România nu au nici una, nici alta. Un număr nepermis de mare de profesori universitari au trecut de mult vârsta pensionării; un număr nepermis de mare de profesori universitari au prea multe norme, iar modul de guvernanţă impus de vechea lege nu răspunde cerinţelor lumii moderne. Noile prevederi legale sunt făcute pentru a remedia aceste probleme, iar universităţilor care vor, care pot şi care ştiu să facă învăţământ de calitate, le spun că voi fi partenerul lor până la capăt. Cele, însă, care nu înţeleg că odată cu acreditarea au dobândit şi o misiune socială importantă, vor găsi foarte puţină încredere din partea mea.
„Nu mai avem timp” – aţi spus, recent, referindu-vă la necesitatea adoptării noii Legi a Educaţiei până la începutul anului şcolar. De cât timp credeţi că are nevoie învăţământul românesc pentru a se moderniza, pentru a ajunge la nivelul celui european – nu doar prin excepţii (rezultatele olimpicilor), ci în ansamblul său?
FUNERIU. Avem nevoie de foarte puţin timp pentru a avea o legislaţie modernă. O avem deja, trebuie să o adoptăm. Pentru aceasta sunt necesare câteva luni. Dar vom avea nevoie de mult timp pentru a o aplica. Cred că rezultatele în ceea ce priveşte administrarea şcolilor se vor vedea într-un an. Rezultatele în ceea ce priveşte calitatea procesului se vor vedea treptat şi ne vom da seama de ameliorări vizibile după un ciclu de studii, deci patru-cinci ani. Tot în acest orizont de timp vom vedea o ameliorare a calităţii formării profesionale a dascălilor. Va lua însă mult timp până când vom avea o societate mai bună şi o viaţă mai liniştită ca urmare a unei educaţii mai potrivite.
CARTE DE VIZITĂ
Daniel Petru Funeriu s-a născut, în urmă cu 38 de ani, la Arad. A fost olimpic internaţional la chimie. În 1988, pe când avea 17 ani, s-a stabilit în Franţa. În 1995 a absolvit, ca şef de promoţie, o facultate de elită în chimie („Grande Ecole”) la Strasbourg. A fost colaborator strâns al unui laureat Nobel, cu care a obţinut în 1999 doctoratul (summa cum laudae) în chimie, la 28 de ani. A profesat în prestigioase instituţii de cercetare din Franţa, SUA şi Japonia. Din 2006 (de când a câştigat un grant de cercetare de 2 milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană), a fost director de cercetare la Universitatea Tehnică din München, Germania. Din decembrie 2006, a activat, ca vicepreşedinte, în cadrul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România. S-a înregimentat politic în 2007, când a devenit membru PLD. În perioada decembrie 2008 – iulie 2009 a fost europarlamentar. Este căsătorit şi are un copil.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!