Programul, cel puţin pe hârtie, este încă în curs de elaborare. Potrivit datelor furnizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, „până la data de 1 octombrie 2010, ISJ Arad va elabora un program pe termen lung în vederea prevenirii incendiilor”.
Se va prevedea pregătirea tuturor unităţilor şcolare din judeţ în vederea prevenirii incendiilor, efectuarea de controale, conform dispoziţiilor în vigoare, pentru depistarea unor posibile cauze de incendii, precum şi „pregătirea unui plan de prevenţie, pe termen lung, în strânsă colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, plan care să cuprindă exerciţii şi simulări ale unor situaţii de urgenţă în caz de incendii”, se menţionează în documentaţia elaborată de ISJ.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!