Jurnal Arădean şi Aradon, în parteneriat cu Hotel Parc Moneasa, Saller, Paradisul Copiilor şi Hotel Iris continuă provocarea numită: Scorul corect îţi aduce premii! Aşa cum v-am promis, câştigătorul de etapă (7, la număr) şi primii clasaţi la finalul concursului Euro 2016 vor primi premii, constând în mingi de fotbal, echipament sportiv şi produse electrocasnice. Marele premiu este un sejur de două zile la Hotel Parc Moneasa pentru două persoane. De asemenea un premiu special va fi oferit de Hotel Iris reprezentantei sexului frumos cu cel mai mare număr de puncte în clasamentul final.
A treia rundă, mai săracă în puncte, a fost câştigată de Borlea Sergiu, care a totalizat 17 puncte. Câştigătorul de etapă a nimerit trei marcatori: galezul Bale, spaniolul Morata şi portughezul Ronaldo, care i-a crescut consistent zestrea de puncte. Pe locul 2, la egalitate au fost Pistol Constantin şi Neacşu Nicoleta, ambii cu 16 p. În fine, podiumul a fost completat de şase concurenţi: Mitran Călin, Baciu Florin, Popity Flavius, Drăgan Victor, Baciu Cristina şi Nuţu Iancu, cu 15 p.
În ierarhia generală, după trei runde, îi găsim pe: 1.Costea Roxana 58 p; 2.Rus Cosmin 54 p; 3.Gîlcă Nicolae 49 p; 4-7.Pistol Elena, Bota Andreea, Săvulescu Liviu şi Nuţu Iancu 47 p; 8.Bănică Alexandru 45 p; 9-10.Neacşu Florin şi Kramer Gabriel 44 p; 11-12.Cîmpeanu Sebastian şi Mitran Călin 43 p; 13-16.Baciu Ionuţ, Măgui Răzvan, Stanca Ioan şi Bota Sergiu 42 p; 17.Botiş Paula 41 p; 18-19.Baciu Florin şi Drăgan Victor 40 p.
În top 3 fete conduce Costea Roxana 58 p, urmată, la egalitate, de Pistol Elena şi Bota Andreea 47 p, podiumul fiind completat de Botiş Paula 41 p.
Câştigătorul premiului de etapă – o minge de fotbal oferită de Saller – este aşteptat marţi, 28 iunie, între orele 11-15, la sediul redacţiei noastre, B-dul Revoluţiei nr. 62, etaj 2, apartament 22, unde pe baza unui act de identitate îşi poate ridica premiul.
Talon 4
Cu precizarea – extrem de importantă – că începând cu faza optimilor de finală şi până la sfârşitul lui Euro 2016, vom lua în calcul doar rezultatele şi marcatorii după 90 minute, iată jocurile Talonului 4 (termen de primire a rezultatelor şi marcatorilor sâmbătă, 25 iunie, ora 15): Elveţia – Polonia, Ţara Galilor – Irlanda de Nord, Croaţia – Portugalia, Franţa – Irlanda, Germania – Slovacia, Ungaria – Belgia, Italia – Spania, Anglia – Islanda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!