Avocatul susţine că s-au întâmplat lucruri de neimaginat în justiţia locală de când se ocupă de dosarul lui Lupan, lucruri care trebuie făcute cunoscute pentru ca niciodată să nu se mai repete. Încălcări ale legii, tertipuri procedurale, în spatele cărora se ascunde, potrivit Graţielei Bârla, edilul. Cartea “Aradul în vremea lui Falcă” şi se doreşte a fi un volum cu autor colectiv, fiind invitaţi să devină autori toţi cei care au trecut prin situaţii similare în Arad. “Am vrea să facem lansarea cărţii chiar aici la Arad“, şi-a imaginat Bârla viitorul.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!