Mai mulţi dintre arădenii care, sub genericul „Prietenii Aradului„ , au participat, în toamna anului anului trecut, la anunţarea oficială a candidaturii lui Gavril Popescu pentru Primăria Aradului, din partea USL, au decis să îl sprijine în continuare. Considerând că Gavril Popescu îşi menţine, prin păstrarea programului iniţial, determinarea de a schimba faţa administraţiei arădene, aducând-o în sluba cetăţeanului, aceştia se adresează tuturor arădenilor.
„Suntem un grup de susţinători ai candidatului la Primăria Arad, Gavril Popescu. Am decis să-l sprijinim pe Gavril Popescu, în septembrie 2011, odată cu lansarea sa oficială în calitate de candidat USL la Primăria Arad. Evenimentul s-a desfăşurat sub egida ,,Prietenii Aradului”, la Casa Jelen, unde am participat împreună cu alţi invitaţi. Dezamăgiţi de hotărârea luată de către Conducerea Centrală a Partidului Conservator, prin care Gavril Popescu a fost schimbat din calitatea de candidat USL la Primăria Arad, am decis să-l determinăm pe acesta să găsească o soluţie pentru a continua lupta electorală”, se arată în scrisoarea deschisă.
Experienţă, profesionism
„Cei mai mulţi dintre noi îl cunoaştem de foarte mulţi ani, am lucrat şi colaborat cu el, este un bun profesionist, familist convins, un om realizat din toate punctele de vedere. Dealtfel, şi-a dovedit aceste calităţi în timp ce a ocupat pe rând, timp de zece ani, funcţiile de consilier local municipal, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi prefect. În calitate de consilier municipal, Gavril Popescu a fost cel care a eliberat oraşul de sub teroarea ghearei galbene (mai ţineţi minte Parktronik-ul ??), pe lângă multe alte proiecte promovate în interesul arădenilor.
În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a reabilitat întreaga infrastructură a Aradului şi a fost unul dintre iniţiatorii proiectului de mutare a sediului Consiliului Judeţean în noua locaţie din Pădurice”, spun autorii scrisorii.
Om al legii
În opinia lor, Gavril Popescu a fost unul dintre puţinii demnitari care a avut de-a face cu legea exclusiv de partea acesteia, nu împotriva ei: „În calitate de Prefect (reprezentant al Guvernului Tăriceanu în teritoriu) a vegheat la respectarea Constituţiei, a oprit mulţi primari să încalce legea, a redat micălăcenilor composesoratul de păşune şi pădure. Împreună cu miniştrii de resort, a trasat pentru prima dată traseul Autostrăzii, a asigurat dotarea SMURD cu autoutilitare moderne, iar medicii de familie au primit ambulanţe de intervenţie.
Pentru învăţământ, s-au achiziţionat microbuze destinate transportului elevilor. Gavril Popescu se numără printre puţinii politicieni şi funcţionari publici care nu a fost implicat în vreun scandal de corupţie”.
Schimbare
Susţinătorii lui Gavril Popescu ţin să le atragă arădenilor atenţia că actualul primar, candidând pe lista MC-L, de care nu a auzit nimeni până acum, nu doreşte decât să manipuleze alegătorii, să îi facă să creadă că este adept al schimbării, când, de fapt, el este exponentul aceluiaşi PDL, deghizat şi vopsit în altă culoare. Singura schimbare reală pe care o pot face arădenii este schimbarea actualului primar cu unul căruia chiar îi pasă de Arad şi de arădeni. Lucru pe care Gavril Popescu l-a dovedit, prin acţiunile sale, cu prisosinţă.
„Dragi concetăţeni, actualul primar mai doreşte un mandat şi încearcă să vă înşele, ascunzându-se în spatele unei titulaturi inventate peste noapte. În realitate, el rămâne tot finul lui Băsescu, prietenul şi susţinătorul lui Boc, Udrea, Videanu, Blejnar, Igaş etc. Toţi aceştia ne-au tăiat salariile, pensiile, ajutoarele sociale, ne-au desfiinţat spitalele şi şcolile, aducându-ne în pragul disperării. Gheorghe Falcă este promotorul desfiinţării judeţului şi capitalei reşedinţă de judeţ, adică municipiul Arad. Cu alte cuvinte, din arădeni riscăm să devenim timişoreni! De fapt, nu simpli timişoreni, ci timişoreni de rangul doi, trăitori într-o suburbie a Timişoarei! Credeţi că Gheorghe Falcă mai merită un mandat? Dacă nu, cine poate să-l contracareze? Din păcate, la Arad, noua candidată propusă de Partidul Conservator Bucureşti, militează doar pentru soluţii naţionale, necunoscând problemele cu care se confruntă, zi de zi, arădenii (dealtfel a şi lipsit mulţi ani din Arad). Apariţia ei, în ultimul moment, în peisajul politic arădean, denotă că nu este pregătită să câştige bătălia pentru Arad.
Din punctul nostru de vedere, este doar un compromis, dictat de raţiuni politicianiste, nu de interesele şi priorităţile arădenilor. Dragi arădeni, suntem convinşi că Gavril Popescu reprezintă schimbarea mult aşteptată de noi în Arad. Am constatat că, de fapt, programul său pentru Arad corespunde ideilor USL şi răspunde dorinţelor arădenilor. Cele 30 de zile de campanie pot fi un sfetnic bun pentru fiecare arădean în parte. Să fim înţelepţi!”, se încheie scrisoarea către arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!